De la un capăt la altul al țării case tradiționale românești, cu particularitățile lor pentru fiecare regiune, sunt o adevărată comoară culturală, admirate fiind deopotrivă de oamenii de prin părțile locului, dar și de străini. După ce zeci de ani au fost ignorate, iar o parte au căzut pradă nepăsării, la un pas să se prăbușească, acum grija pentru tradițional pare să se fi reaprins. Multe au fost transformate în pensiuni, foarte căutate tocmai pentru stilul lor rustic. Și pentru că vacanța de Paște se apropie cu pași repezi, din Deltă și până în Maramureș, din Mărginimea Sibiului și până în Bucovina, iată câteva case de vacanță care mi-au plăcut și îmi inspiră exact sentimentul acela de colț de rai.
Casa tradiționala lipovenească, Jurilovca
Nimic nu se compară cu câteva zile de liniște petrecute într-o casă pescărească pusă la dispoziție de lipovenii din Delta Dunării. Gospodăriile cu acoperiș din stuf, construite din lut și lemn, pierdute în paradisul verde din jur, sunt o adevărată încântare. La Jurilovca, această casă tradițională lipovenească a fost construită în urmă cu mai bine de un veac, folosindu-se tehnicile specifice locului.
Actualii proprietari au avut grijă chiar ca, ulterior, cele două băi exterioare să fie construite folosind doar materiale ecologice. Tocmai pentru a da autenticitate acestui loc.
La fel s-a întâmplat și cu fațada, obligatoriu vopsită în culorile alb și albastru. Și pentru că suntem în zona Deltei Dunării, din nicio gospodărie nu are voie să lipsească lotca, acea barcă lungă de peste 8 metri, în care pot să încapă până la opt persoane, numai bună pentru o plimbare pe lacul Razim sau pe Golovița.
Conacul Domniței, Gura Humorului
Conacul acesta din inima Bucovinei are ceva aparte. Aici stilul tradițional moldovenesc se îmbină cu elementele populare bucovinene într-un peisaj de vis. La doar doi pași de Mânăstirea Voroneț, Conacul Domniței este înconjurat de livezi și păduri de conifere, într-o zonă plină de tradiții, în inima munților.
Terasa, cu un spațiu generos, ideală pentru cinele câmpenești, este prima care își sare în ochi, fiind o adevărată operă de artă a meșterilor populari, neîntrecuți în cioplirea și modelarea lemnului. O dovadă a priceperii este și mobilierul din interior, sculptat cu simțul răspunderii de tâmplarii din zonă. Încăperile mari, aerisite primesc nota de tradițional prin covoarele țărănești, așternute cu multă grijă pe podelele de lemn ale conacului, dar și prin ștergarele țesute manual.
La mansardă, mi se par foarte impozante bârnele din lemn, care se integrează perfect în stilul rustic al cabanei.
Casa Chira, Vișeul de Sus
Cu acoperișul său înalt, din șindrilă, asemenea tuturor gospodăriilor țărănești din Maramureșul istoric, Casa Chira încântă prin arhitectura tradițională.
Lemnul și piatra sunt nelipsite. Construcția autentic țărănească este așezată chiar pe malul Vaserului, foarte aproape de punctul de plecare al Mocăniței, ultima cale ferată forestieră din lume pe care mai circulă un tren cu aburi. Trebuie spus că lucrările la linia ferată au început în anul 1932 și s-au realizat după modelul austro-ungar, cu ecartament îngust. Nici Cimitirul Vesel nu este departe, iar peisajele din Valea Izei sau de pe Valea Vișeului par desprinse dintr-o altă lume, una a poveștilor, cu porțile din lemn sculptate, bisericile maramureșene, meșteșugurile și portul tradițional.
2 Comments
Foarte frumos!
Avem o tara superba pe care nu o cunoastem in intregime…
O sarbatoare de Paste luminata!
Ulica 🙂
Ulica, să ştii, chiar avem o ţară frumoasă. E păcat că multe zone nu sunt promovate suficient. Aici mai trebuie să lucrăm. Sărbători Fericite îţi doresc şi eu! 🙂