Tendințele anului 2020 anunță începutul unei perioade îndrăznețe în domeniul amenajărilor. Dacă în ultimii ani am admirat simplitatea interioarelor nordice, acum designerii ne încurajează să renunțăm la culorile ”cuminți” și să optăm, cu încredere, pentru nuanțe vibrante precum verde, albastru, galben, roz sau cărămiziu. Trebuie un pic de moderație, ce-i drept, pentru că nu toate culorile se potrivesc împreună, dar, din fericire există multe surse de inspirație în online ca să ne dăm seama ce funcționează mai bine pentru noi. Dacă ești genul conservator (și eu mă includ în această categorie), poți să folosești culorile doar ca accent. Obiectele mici, în nuanțe puternice, sunt cea mai bună soluție într-o astfel de situație pentru că reușesc să înveselească spațiul într-un mod subtil. Hai să vedem, așadar, care sunt propunerile cromatice ale specialiștilor în domeniu și ce putem împrumuta, ca idee, pentru acasă.
Albastrul clasic, desemnat culoarea anului
Albastrul intens este culoarea anului care abia a început, potrivit Institutului Pantone. Este o nuanță care aduce liniște, confort și speranță într-o lume agitată și plină de provocări. Totodată, se spune că albastrul cobalt ar ajuta la creșterea puterii de concentrare și ar înlesni comunicarea dintre noi. Nu știu dacă o încăpere zugrăvită integral într-o astfel de nuanță este pe gustul tuturor, dar, dacă te simți curajos, de ce nu? Pentru cei care nu îndrăznesc să facă schimbări atât de radicale, varianta unui singur perete, vopsit albastru, ar putea fi o soluție mai realistă.
Nu e obligatoriu să schimbi toată zugrăveala în casă pentru a fi în ton cu tendințele anului 2020. Poți, la fel de bine, să alegi piese de mobilier colorate sau obiecte decorative care să se potrivească tematicii pe care ți-o dorești. De exemplu, în bucătărie, un mobilier colorat va schimba complet amenajarea încăperii. Iarăși, în living, o variantă bună ar fi să investești într-o canapea confortabilă, cu tapițerie albastră și să o asortezi cu obiecte mici de decor, în nuanțe din aceeași gamă. Adăugând treptat petele de culoare, ai mai mult control asupra rezultatului final.
Am făcut și un moodboard, pornind de la tendințele anului 2020. Propunerea de amenajare este pentru zona de living. Din punct de vedere cromatic, am combinat albastrul clasic cu verde smarald, iar ca accent am folosit auriul și puțin negru, pentru dramatism. Precizez, de la bun început, că este vorba de un proiect imaginar, așa că mi-am permis să fiu generoasă cu bugetul. 🙂 Un astfel de decor mi se pare că s-ar potrivi perfect într-o casă veche, cu tavane înalte și interioare bine iluminate natural. De asemenea, aș alege un parchet chevron din lemn masiv și profile decorative pentru pereți și tavan, ca să accentuez eleganța decorului. Sub fotografie, am adăugat informații despre fiecare produs în parte.
Verde mentă, pentru interioare pline de prospețime
O altă culoare pe care o vei vedea destul de des anul acesta, nu doar în designul de interior, este verdele mentă sau neo mint. Nuanța este inspirată, la rândul ei, din culorile oceanului și vine să ne amintească, o dată în plus, importanța protejării mediului înconjurător. Mai puțin sobru decât albastrul clasic, verdele deschis se adresează unui public tânăr, optimist, care nu se teme să iasă din tipare. N-aș spune că este neapărat o noutate, pentru că verdele a fost destul de prezent în ultimii ani în proiecte de design interior din lumea întreagă. Tonalitățile au fost, însă, destul de diferite de la un sezon la altul. În ce cameră s-ar potrivi o astfel de nuanță? Cred că în orice colț al casei, fiind o culoare ce transmite instant o stare de bine. Eu aș vedea-o potrivită pentru dormitor sau living, dar e o chestiune de gusturi.
În materie de asocieri, verdele mentă se potrivește într-o mulțime de combinații, depinde cât de vibrant vrei să fie interiorul sau, după caz, exteriorul. Bejul și griul sunt nuanțe care te vor ajuta să obții o cromatică echilibrată. Dacă, în schimb, îți dorești ceva mai curajos, îți recomand să adaugi culori puternice precum albastru, galben, roz sau verde smarald.
Interioare dramatice în nuanțe de roșu cărămiziu
În categoria culorilor îndrăznețe intră anul acesta și roșul, în diferite intensități. Recunosc, la început, am privit cu destul reticență acest trend, dar văzând mai multe fotografii pe Pinterest, mi-am dat seama că anumite nuanțe chiar îmi plac. Nu vorbim de roșul clasic, ci de tonuri pământii, precum terracotta sau burnt orange. Arată nemaipomenit în orice încăpere bine iluminată natural. Este o culoare care aduce mult rafinament, mai ales în asociere cu piese de mobilier mid century.
Specialiștii spun că nuanțele acestea pământii reprezintă o punte de legătură între designul anilor ’70 și perioada modernă. Sunt în trend de câțiva ani, deja, și nu cred că vor dispărea foarte curând. Dacă folosești o astfel de culoare pentru zugrăveala interioului, îți recomand să adaugi contrast prin mici accente metalice. Auriul și culoarea cuprului arată nemaipomenit pe un fundal cărămiziu.
Rozul rămâne la putere și în noua decadă
În tendințele anului 2020 apare și rozul, dar nu mă plâng. Este o culoare care mie îmi place mult. Într-adevăr, trebuie să fii puțin atent dacă vrei să-l folosești în designul de interior pentru că există riscuri mari să-ți transformi locuința în căsuța lui Barbie. Cu piesele de mobilier potrivite, însă, rozul va deveni punctul de plecare perfect pentru o amenajare cu totul unică. Este culoarea care ne-a dominat cel mai mult feed-ul pe rețelele de socializare, din 2010 până în prezent, fie că a fost vorba de modă, produse cosmetice, design de obiect sau amenajări. De la nuanțele sale pastelate, până la tonurile intense de magenta sau fucsia, rozul a fost și va rămâne în continuare o sursă inepuizabilă de energie și bună dispoziție.
Nu știu în ce măsură se vor adeveri aceste trenduri, dar ar fi frumos să vedem mai multă viață în casele noastre. Adevărul e că ne temem de culoare. Văd asta în multe proiecte de design interior. Și eu am o frică teribilă să folosesc altceva în afară de bej, gri sau maro, dar încerc să-mi înving prejudecățile. Tu ce părere ai despre tendințele care se anunță? Ai încerca să-ți decorezi casa, folosind vreuna dintre aceste culori?
No Comments