Tavane albastre într-un apartament modern și primitor

Apartamentul din Valencia, renovat de cei de la studioul Kaleidoscope a însemnat testarea creativității întregii echipe și asta pentru că bugetul pus la dispoziție de proprietari  era unul destul de restrâns. Pe de altă parte, nu a fost vorba de o simplă zugrăveală și alegerea unui mobilier nou, ci de o reconfigurare completă a spațiului. Locuința, situată într-un bloc din anii ’60, era împărțită în camere mici și întunecoase în care orice concept de amenajare interioară ar fi fost imposibil de implementat. Arhitecții au fost nevoiți, așadar, să deschidă spațiul prin eliminarea câtorva pereți. A fost cea mai dificilă parte a proiectului, dar cu un efect vizual pe măsura efortului despus, căci etapa a schimbat complet datele problemei.

În primul rând, locuința a câștigat enorm la capitolul lumină naturală. Apoi, lucrurile s-au așezat și pe partea de compartimentare și alegere a pieselor de mobilier.

Open space apartament Valencia

amenajare dining

Suprafața utilă a apartamentului este una standard, iar ca împărțire a încăperilor avem, după renovare, un open space alcătuit din bucătărie, living și zonă de luat masa, o baie și două dormitoare. Nu există foarte multe zone de depozitare, dar nici nu e nevoie, pentru că vorbim de o locuință destinată exclusiv închirierii în regim hotelier.

bucatarie deschisa

Amenajarea pune foarte mult accent pe cromatică, texturi și contraste, dar și pe un concept echilibrat din punct de vedere estetic. Albul e culoarea predominantă în întregul apartament, dar e scos complet din zona banalului prin accentele de verde și albastru. Și mai interesant e însă modul în care arhitecții au ales personalizeze interiorul, fără să dea bugetul peste cap. Ai observat, desigur, tavanele zugrăvite în tonuri liniștitoare de albastru. La fel, pereții zugrăviți doar în partea superioară.

Profilele și formele din ipsos din zona de living sunt cele originale. Au fost păstrate ca elemente de contrast într-o amenajare predominant modernă.  Deasupra mesei, plafonul mai are un detaliu inedit: colecția de rame din lemn care încadrează rozeta decorativă.

rame de lemn pe tavan

Dacă în partea superioară a spațiului, avem un echilibru vizual prin tavanele zugrăvite în nuanțe de albastru, lucrurile sunt la fel de coerente și la nivelul pardoselii. Parchetul clasic a fost înlocuit cu microciment, o soluție care arată bine și care este surprinzător de practică.

dormitor cu tavan pictat

ventilator colorat

Piesele de mobilier folosite în amenajare sunt cumpărate de la retaileri accesibili. Stilul e unul modern, ușor minimalist, cu un accent deosebit pus pe confort și funcționalitate. Cromatica este cea care face dintr-un decor aparent obișnuit, unul cu o personalitate aparte. Nu mă refer doar la tavanele zugrăvite în tonuri de albastru, ci și la petele de verde, inserate discret în amenajare. Există, desigur, și alte detalii care dau energie interiorului: cuverturile, lenjeriile de pat, covorul din living sau pernele decorative.

plante naturale

Nu există perdele. În schimb, ferestrele sunt încadrate de obloane interioare din lemn. Avantajul este că s-a optat pentru un sistem de încălzire prin pardoseală și astfel arhitecții au putut renunța la caloriferele inestetice.

Baia este singura încăpere cu decor monocromatic. Are suprafață mică și nu beneficiază de lumină naturală. Singura soluție găsită de cei de la Kaleidoscope a fost utilizarea albului pentru a crea senzația de spațiu aerisit.

Baie mica de apartament cu faianta alba

amenajarea baie de mici dimensiuni

Dormitorul matrimonial are acces către o terasă micuță, îngrădită cu rogojini ce asigură intimitatea oaspeților.

dormitor cu iesire pe terasa

Mi-a plăcut amenajarea, mai ales ideea tavanelor colorate. Cred că ar merita încercată. 🙂

Micasa Revista

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply