Stilul Tudor își are originile, undeva, în timpul Angliei medievale și reprezintă, de fapt, ultima etapă a arhitecturii acestei perioade. Denumirea vine de la Dinastia Tudorilor (1485 — 1603), întemeiată de regele Henry al VII-lea. Evenimentele istorice, dar și conducătorii Angliei de atunci aveau să schimbe pentru totdeauna felul în care se construiau casele. De exemplu, înainte de anul 1485, reședințele nobililor englezi semănau, mai degrabă, cu cetăți imposibil de cucerit, înconjurate de șanțuri adânci și de ziduri înalte din piatră. În tavanele încăperilor erau săpate găuri în care se ascundeau soldați, gata să intervină pentru a-și apăra stăpânii. Este lesne de înțeles, deci, că nu arhitectura reședinței era importantă, ci nivelul de securitate pe care îl garanta proprietarilor. Apariția prafului de pușcă a dus însă la dispariția micilor cetăți. Casele bogaților puteau fi apărate acum cu tunuri, așa că nu mai era nevoie de construcții fortificate. Un alt eveniment istoric care va influența arhitectura acelei perioade este dizolvarea mănăstirilor, parte a planului de reformare a Bisericii, conceput de regele Henry al XVIII-lea, al doilea monarh al Casei Tudor. Multe edificii religioase au fost distruse, iar piatra cu care fuseseră construite s-a reutilizat. Tot ca urmare a acestei legi, multe dintre terenurile care aparținuseră cândva Bisericii au fost redistribuite bogaților Angliei. Ca o consecință, construcțiile rezidențiale au început să se dezvolte în ritm accelerat. Regele însuși era foarte pasionat de arhitectură, investind sume impresionante în palate și cabane de vânătoare.
Arhitectura în stil Tudor cunoaște o nouă etapă la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX, în SUA. În perioada 1920-1930, se construiesc cele mai multe case în acest stil, mai ales în zona Washington DC. Arhitecți școliți în Europa încearcă să reproducă, într-o manieră modernă, elemente inspirate din vremea Angliei medievale.
Reședințele impunătoare, cu fațade din piatră sau cărămidă aparțineau, de regulă, familiilor foarte înstărite. Erau cunoscute sub numele de “Stockbroker Tudor”, pentru că erau locuite de persoane care făcuseră averi din investiții la bursă. De fapt, stilul Tudor american este cel la care ne referim în zilele noastre.
Ce e atât de special la aceste case? În primul rând, eleganța lor atemporală și aspectul atipic. Par desprinse din basmele copilăriei sau din romanele lui Jane Austen. Principala notă distinctivă a caselor în stil Tudor este, fără doar și poate, fațada decorată cu elemente din lemn, până la jumătate. Exteriorul este placat cu cărămidă aparentă, lespezi din piatră sau cu stuc, tocmai pentru a crea impresia întoarcerii în timp.
Ferestrele sunt destul de mici, acoperite cu grilaj din fier, sub formă de romb. Bovindoul este, de asemenea, un element arhitectural specific stilului Tudor, însemnând acea construcție ieșită în afara planului fațadei, prevăzută cu ferestre pe trei laturi. De obicei, acoperișul are formă complexă și pantă abruptă. Lucarna ascuțită se regăsește adesea la casele în stil Tudor.
Toate elementele decorative sunt sobre și alese cu deosebită atenție pentru a reda grandoarea reședințelor nobiliare de acum câteva sute de ani.
Houzz, Pinterest, BHG
No Comments