Poți fi mămică și artist productiv, în același timp? Raluca Țincă demonstrează că DA!

Cred că sunt vreo doi ani de când am prezentat prima dată căsuțele realizate de Raluca Țincă, minunățiile ceramice, inspirate din arhitectura transilvăneană, pe care le știi din online și de la târgurile de profil sub numele de Little houses. Între timp, Raluca a devenit mămică, a pus umărul la înființarea comunității Kătun (grup fain de creativi cu ramuri diferite de exprimare artistică) și a început să lucreze la realizarea unui vis mai vechi: construirea propriului atelier de ceramică, ce se va numi chiar așa – CER Atelier. Dacă pentru unele mămici perioada maternității a însemnat o pauză profesională, pentru Raluca, dimpotrivă. Spune că acum se simte mai creativă, mai curioasă și mai răbdătoare. A fost o etapă în care a acumulat o grămadă de cunoștințe care au ajutat-o mult în exprimarea artistică.

obiecte din ceramica

”Dacă lucrezi în mediul acesta creativ, este foarte important să rămâi deschis la nou, să încerci tot timpul să descoperi materiale și tehnici care îți pot îmbunătăți lucrările”, e de părere Raluca. ”Iarăși, cred eu, contează mult interacțiunea cu oameni care vin dintr-o zonă asemănătoare cu a ta. Schimbul de idei poate duce la proiecte interesante, la care nici nu te-ai gândi, în mod normal. De exemplu, comunitatea Kătun care are deja un an de activitate, s-a format la un curs de ceramică. Eu, Alexandra Radu și Iulia Costache de la Căsuța cu Cerdac, am venit cu ideea formării unui grup de artiști și makeri români care să se susțină repiproc și care să aibă evenimente comune. Inițial, am pornit la drum promovând zona de ceramică, în care activăm noi, dar am ajuns ulterior să includem oameni creativi din mai multe domenii: bijuterie, home & deco sau fashion. Sunt artiști talentați, cu stiluri foarte diferite, dar cu o dragoste infinită pentru frumos, la modul general”, spune ea.

targ produse handmade

Imagini de la targul Katun organizat  in vara la gradina Eden

Un alt proiect interesant este și expoziția cu vânzare RSBA & Friends care se desfășoară la Galeria Galateca din Capitală până pe data de 30 septembrie (mai ai câteva zile la dispoziție ca să dai o fugă până acolo). Lucrările expuse sunt inspirate din arta botanică și lumea plantelor. Cu acest prilej, căsuțele Ralucăi s-au primenit și ele în straie înflorate, pentru a se adapta cât mai bine tematicii. Pe lângă simpaticele creații Little Houses, la Galateca vei mai avea prilejul să admiri lucrările unor artiști precum: Irina Neacșu, Alexandra Radu, Ștefania Catiu, Decartis sau Andra Lupu. Lista este mult mai lungă. Poți să vezi toți expozanții pe pagina de Facebook a evenimentului. RSBA – Romanian Society of Botanical Artists (Societatea română a artiștilor botanici) este un proiect inițiat anul trecut de artista Irina Neacșu, iar exoziția de la Galateca este prima de acest fel organizată de fundație.

”Anul acesta a fost un pic mai complicat din punct de vedere al participării la târgurile de profil. În vară, am reușit să organizăm un eveniment la grădina Eden din București cu comunitatea Kătun. Acum este acest proiect cu RSBA și, cel mai probabil, va urma o participare la Made in Ro”, spune Raluca. ”În online, am vrut să delimitez brandul Little Houses de CER atelier, de aceea am creat o pagină de Facebook separată pentru promovarea produselor. Sper ca atelierul fizic să fie gata până la anul. Îl construim într-o zonă foarte frumoasă, în satul Bod. La un moment dat, o să avem și posibilitate de cazare acolo. Îmi doresc să fie un loc care să adune laolaltă oameni care vor să-și descopere noi pasiuni sau care, pur și simplu, vor să se relaxeze, făcând ceva creativ. Vom avea workshop-uri, expoziții cu vânzare. Vreau să fie un loc în jurul căruia să se contureze o comunitate frumoasă”, spune Raluca.

obiecte din ceramica

La Cer atelier, vei găsi o grămadă de obiecte din ceramică de care o să te îndrăgostești, garantat: plăcuțe, clopoței, bibelouri sau linguri decorative, toate aceste minunății pot fi admirate, deocamdată, virtual pe pagina de Facebook a atelierului. Platourile care te îndeamnă să ”prânzești acasă” sunt preferatele mele. Raluca spune că în limba română mesajul are o muzicalitate aparte și că i s-a părut că se potrivește mai bine cu profilul brandului.

obiecte din ceramica

Dacă ești din București, nu ezita să mergi la Galateca pentru a vedea colecția de toamnă, cu motive florale semnată Little Houses. Expoziția va fi deschisă publicului până lunea viitoare.

Previous Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply