Alin Ionescu poate să îți povestească ore în șir despre munca migăloasă ce se ascunde în spatele fiecărui corp de iluminat, meșterit în atelierul său. Consideră că cea mai mare bucurie a unui om care lucrează în domeniul creativ este să poată vorbi detaliat despre procesul prin care o idee aparent irealizabilă ajunge să prindă contur, transformându-se, încet, încet, într-un obiect cu poveste. Nu se consideră nici artist, nici designer, ci mai degrabă un meșteșugar postmodern care creează corpuri de iluminat suflete, o descriere aparent poetică, dar care care exprimă foarte bine emoția din spatele pieselor sale. Alin a descoperit bucuria hand-made-lui după un deceniu de satiră politică, publicată în Academia Cațavencu. Primul său proiect a fost, din start, unul ambițios, căci și-a făcut singur mobila din toată casa, folosind lemn vrac și niște scule din gama hobby. Trei luni de zile, bucătăria apartamentului în care locuia a fost folosită pe post de atelier. Își amintește cu drag de serile în care fugea de la redacție pentru a încerca tehnici și materiale noi, având drept instructor youtube-ul. Așa a ajuns să își confecționeze pe cont propriu patul, mobila din bucătărie, câteva dulapuri și etajere din casă.
”A fost o perioadă în care am tot experimentat, am jucat multe jocuri de limbaj meșteșugăresc, făceam tot felul de experimente ciudate în bucătăria Oanei, mi-am făcut un strung afgan (o mașină de așchiere improvizată), am restaurat în diverse note stilistice vechi scaune Thonet găsite la gunoi, eram ca un alchimist nebun care mixa tot ce îi cădea în mână. Atunci am început și primele experimente cu rumeguș și alte condimente gen cafea, turmeric, iarbă măcinată, diverse pudre organice. Am un fix parcă cu amestecul ăsta dintre tâmplărie și gastronomie deși, culmea, nu sunt un mare mâncăcios. Oana, care între timp a plecat din lumea asta (îmi pare rău, nu știu să o spun altfel) și căreia îi datorez enorm legat de ceea ce am ajuns să fac azi, îmi dădea feed-back și mă încuraja așa că încet, încet a început să-mi dea prin cap să fac o reconversie profesională ca pisica în aer și să trec, vorba lui Michel Foucault, de la cuvinte la lucruri”, povestește fondatorul atelierului Oshan Kesa.
Alin a studiat filosofie și spune, cu convingere, că nu s-ar mai apuca, nici în ruptul capului, de studii în domeniul designului de produs. Asta nu înseamnă, însă, că nu își dedică timp pentru a analiza piese celebre care au revoluționat industria de design. De altfel, ideea proiectului său este un mix de influențe între scaunul Favela, al fraților Campana și taburetul din lemn mototolit, semnat Raw Edges. Crede în protejarea mediului înconjurător, dar nu în sensul golit de conținut, pe care îl observăm, din păcate, din ce în ce mai des, în campanii de marketing ce ajung în spațiul public. Își dorește, mai degrabă, să vadă acțiuni care să producă efecte concrete, transpuse în strategii pe termen lung. Contribuția sa este inventarea unui material unic în lume, rezultat dintr-un compus din amestecuri de rumeguș selecționat, cu un mix de poliacetat vinil, fibre naturale, plus câteva ingrediente secrete. Rumegușul, spune Alin, are proprietăți uimitoare în mâinile unui meșter experimentat, dar trebuie să ajungi să cunoști materialul în profunzime. Asta nu se poate face la nici o școală din lume. Este un proces autodidact, de analiză și testări, încercări eșuate și mici victorii care te duc, din aproape, în aproape la un rezultat unic. Materialul, pe care Alin îl numește pergalemn (un joc de cuvinte evident, între pergament și lemn) are un aspect aerat, lemnos, translucid, extrem de ușor și subțire (undeva între 1,6 și 2,4 mm) care poate fi mototolit și deformat plastic la temperaturi puțin peste mediul ambiant. Este pictat manual printr-o tehnică de diffusion patern foarte sensibilă la criterii de mediu și îndemânare, folosind doar culori acrilice sau alți pigmenți organici. Primele încercări serioase de a confecționa corpuri de iluminat din acest material neobișnuit s-au petrecut într-un grajd improvizat, în satul copilăriei sale, Vieru din lunca Dunării. Aici, în anexa care găzduia pe vremuri un măgar și două capre, a putut să perfecționeze materialul care face din corpurile sale de iluminat piese cu adevărat unice.
”Am umblat pe câmpuri, am căutat copaci neindustrializați din care să obțin un rumeguș de calitate, am testat granulații, relația cu diverse tipuri de pigmenți și adezivi și am reușit să fac primele corpuri de iluminat translucide cu forme organice”, povestește Alin. ”Devenisem cumva un soi de specialist ciudat, nefolositor societății, pentru că înțelesesem că rumegușul nu e o materie monocromă, uniformă, plictisitoare, ci o stare a lemnului plină de nuanțe și finețuri. Pentru că, da, rumegușul e altfel în funcție de felul în care așchiezi sau tai lemnul, în funcție de cât de uscat sau umed e în momentul prelucrării, dacă a fost uscat în coajă sau decojit, și aici vorbesc de diferențe ale rumegușului obținut nu doar din aceeași specie de copac, ci chiar din același copac. Marea revelație a fost un arbust inexistent pentru industrie, oțetarul. Științific se cheamă ailanthus altissima, în engleză Tree of Haven. Mișto, nu? Eee, lemnul ăsta e un arbust decorativ adus din China în secolul XIX, extrem de viril, care cucerește ca un popor migrator bioarealul din jur și pentru care SUA a ajuns să facă un program de stârpire și ținere ecologică sub control. Prin urmare, folosirea lui e un demers ecologic în sine. Mai mult, uscat într-un anume fel, poate deveni mai dur decât stejarul și produce, prin strunjire, cel mai pur și alb rumeguș. Chestiile astea nu le puteam afla din nici un manual, de la nici o școală. În plus, folosesc și alte chestii de la un copac, cum ar fi alburnul de nuc, pe care industria de prelucrare a lemnului le ignoră complet. Alburnul e sistemul de vase sanguine aflate sub coaja unui copac, care formează la uscare un fel de materie lemnos-ațoasă. Prin uscare și apoi măcinare chestia asta devine un rumeguș foarte fin de culoarea și consistența pudrei de cacao cu miros de lemn de nuc”.
Denumirea atelierului este inspirată de bunicul lui Alin, pe numele său Voicu Ușănchisă, un meșteșugar priceput de la care a moștenit dragostea pentru lemn. Într-o dimineață, prin 2014, Alin a rugat-o pe prietena sa, Oana, care lucra pe atunci într-o organizație umanitară împreună cu Leslie Hawk, mama celebrului actor, să o pună pe Leslie să scrie pe o foaie ce înțelege ea când aude cuvântul “Ușănchisă”. Și Leslie Hawk a scris “Oshan Kesa”. Brandul conține, astfel, amintirea a două persoane pe care le-a iubit enorm și care i-au dat curajul să creadă în visul său.
”Cei interesați de corpurile mele de iluminat suflete, hahaha, sunt oameni care preferă culoarea în mediul ambiant, patternurile organice, designul eco, sunt activi în privința protejării mediului, sunt firi mai degrabă poetice decât prozaice, au consumat și depășit cumva designul scandinav, sunt upgradați în raport cu tendințele contemporane de design, în sensul că preferă decorativul stilizat și organic minimalismului auster, culoarea și combinațiile de culori vii versus nuanțe pământii și tonuri neutre, preferă ambianța intim-exuberantă și o anume abundență personalizată a interiorului mai degrabă decât un mediu clean-steril, cu aparență luxury”, spune Alin. ”Pe scurt, sunt oameni care asimilează sentimentul de cosy-luxury mai degrabă cu o vilă din Provence decât cu un hotel din Dubai. Și mai mult, și esențial, sunt oameni care apreciază hand-made-ul, micile imperfecțiuni ale obiectelor în care se simt și văd urmele activității unei mâini umane, nu bavura polișată perfect de un robot”.
Alin este de părere că lumina reprezintă cel mai important aspect al unei amenajări interioare pentru că reușește să confere sentimentul de intimitate și căldură. Lumina ideală dintr-o casă, spune el, ar trebui să exprime mai degrabă ideea de arhipelag sau de grup insular și nu de continent de lumină. Își sfătuiește întotdeauna clienții să renunțe la montarea tradițională a unui corp de iluminat în mijlocul tavanului pentru că lumina lui va fi dictatorială cumva, micșorând efectul și farmecul surselor de lumină dedicate altor spații marginale.
Corpurile de iluminat suflete de la Oshan Kesa sunt disponibile pe etsy sau pe pagina de Facebook a atelierului.
No Comments