Da, asta chiar este o întrebare! Cum să obții maximum de confort în minimum de spațiu? O provocare mai ales dacă organizarea nu este cel mai mare atu al tău sau, pur și simplu, dacă ai senzația de sufocare chiar și atunci când locuința ta este mai mare decât o garsonieră, care în general nu depășește 40 de metri pătrați. Esențial este să dai dovadă de puțină originalitate și spirit practic în a găsi cele mai bune soluții de amenajare. Orice colțișor contează și trebuie profitat din plin de fiecare centimetru de spațiu disponibil.
Dacă ești în căutare de idei, această garsonieră din Lvov (Ucraina), amenajată în stil scandinav, este exemplul perfect de cum poate fi organizată o locuință de mici dimensiuni. Utilul se îmbină cu plăcutul într-o manieră inteligentă.
O primă idee care mi-a plăcut foarte mult este delimitarea patului de restul încăperii prin intermediul unui perete de sticlă. Astfel zona de dormit este mai bine definită și nu încurcă circulația din lounge.
Dincolo însă de aranjamentele ce țin de o organizare riguroasă, nu s-a neglijat nicio secundă aspectul estetic. Mi-a atras atenția că în baie, spre exemplu, s-a optat pentru plăci decorative din ciment care dau un farmec aparte oricărui spațiu. Pentru că vorbim de o garsonieră, echipa de designeri de la Grits Creative Group a avut sarcina să adune laolaltă, într-un singur spațiu, bucătăria, zona de luat masa și dormitorul, fără a lăsa vreo clipă impresia de aglomerație.
Misiune deloc ușoară mai ales că proprietarii și-au dorit să folosească unul și același spațiu pentru diverse scopuri. Însă tocmai pentru a da impresia că în același spațiu se regăsesc mai multe încăperi, designerii au folosit mici trucuri cum ar fi podelele realizate în culori diferite, la fel pereții, dar și corpurile de iluminat. Rezultatul este un apartament studio care pune accent pe prospețime și organizarea fără cusur.
Podeaua din parchet de lemn oferă confort din punct de vedere termic și, pe alocuri, este înveselită cu covoare de mici dimensiuni țesute în culori vii. În schimb, pereții sunt vopsiți în nuanțe neutre, în stil modern. Aceștia sunt decorați cu mozaicuri și panouri realizate din rame lemn. Ineditele compoziții se potrivesc perfect cu pardoseala. Având în vedere dimensiunea redusă a locuinței – doar 40 de metri pătrați -, acest lucru influențează și felul în care mobila a fost așezată, mai aproape de ziduri, pentru a elibera pe cât posibil centrul încăperii. Corpurile de iluminat sunt cu adevărat spectaculoase. Un plus de lumină este adus de spoturile din bucătărie.
Separat de camera de zi, se află zona de dormit, delimitată printr-un perete de sticlă și așezată pe un podium. Aceasta include un pat și un dulap, fiind un spațiu perfect pentru odihnă și relaxare. Garsoniera reușește să îmbine elemente minimaliste, cu cele high-tech și o pată de eclectic, iar din punct de vedere al nuanțelor schema de culori este completată cu tonuri calde prezente în covoarele de pe podea, perne și panourile decorative de pe pereți. Chiar dacă este vorba de un apartament de tip studio, baia surprinde prin dimensiunea suficient de mare încât să nu lase impresia de înghesuit. Camera este împărțită într-o zonă cu toaletă și chiuvetă și o alta care include cada. Amenajată în stil modern, baia este din punct de vedere estetic o combinație între plăcile decorative din ciment și lemnul ce oferă căldură. Un dulap necesar pentru a depozita hainele este parte a mobilierului în care a fost încastrată și mașina de spălat.
Elementele de decor sunt inserțiile de albastru marin din fațada mobilierului și vasele ceramice.
Archilovers
No Comments