Irinel Gheorghe: ”Bunicul meu este cel care m-a învățat să iubesc și să respect lemnul”

Ca să faci restaurare, trebuie să iubești, în primul rând lemnul, mi-a spus inginerul ebenist Irinel Gheorghe în momentul în care l-am întrebat de ce ai nevoie pentru a practica meseria asta. De la începutul anului, am avut norocul să prezint mai multe proiecte de restaurare și să aflu în amănunt tainele acestui domeniu complex. Dar, desigur, nimeni nu poate explica mai bine munca din atelier, decât un om care face asta ca profesie, de ani de zile. L-am rugat așadar pe restauratorul Irinel Gheorghe să îmi spună cum se salvează o piesă veche de mobilier, dar mai ales, cum a ajuns domnia sa să descopere dragostea pentru această meserie.

Ce v-a atras către domeniul restaurării? Când ați descoperit prima dată că vreți să faceți asta ca profesie?

Vin dintr-o familie de bulgari, stabilită în Călărași, lângă Dunăre, după cedarea Cadrilaterului. Bunicul meu construia bărci ca să-și câștige existența și de la el am învățat, prima dată, să lucrez în lemn. Îmi aduc aminte că aveam cinci, șase ani și eram fascinat să descopăr fiecare etapă a procesului. Mai târziu, am învățat să construiesc navomodele și aeromodele la Casa Pionierului din Călărași. Am avut norocul să-l am profesor pe reputatul Pompiliu Popescu, om care a fost un adevărat model pentru mine și pentru toți tinerii din județ. Acolo mi-am dat seama că se pot face multe lucruri în viață dacă ai răbdare și dorință să înveți. După liceu, am mers la facultate în București, la Universitatea tehnică de Construcții și apoi am început să-mi clădesc, ușor, ușor o carieră în domeniu.

Vă mai aduceți aminte care a fost prima piesă de mobilier restaurată?

Nu m-am ocupat din prima cu restaurarea lemnului. Inițial, am avut un atelier în care confecționam mobilă. La un moment dat, a venit o clientă care ne-a cerut să înlocuim ușile unui bufet vechi și deteriorat. Era o piesă foarte frumoasă, mi-o amintesc perfect. Mi-am dat seama că, de fapt, asta vreau să fac: să salvez obiecte cu poveste pe care nu le mai găsești în ziua de azi. Am reorganizat activitatea atelierului și am început să învăț totul despre restaurare. Am început cu doi angajați. Acum avem o echipă de doisprezece oameni, toți foarte pricepuți și pasionați de ceea ce fac.

Cum ați ajuns să deprindeți tainele restaurării, pentru că nu este un domeniu la îndemâna oricui?

Am studiat câțiva ani în Italia, acolo unde există un respect imens pentru trecut și pentru piesele de artă, în general. Am învățat că restaurarea este și ea o artă în sine și că pentru a face meseria asta trebuie să iubești lemnul și să apreciezi migala cu care lucrau meșterii de altădată. Este o muncă titanică în păstrarea detaliilor unui obiect vechi, dar dacă aprofundezi puțin istoria piesei respective, o să te simți dator să investești timp în salvarea ei.

Ce ar trebui să știe un om care vrea să învețe meseria asta?

Este important să fii la curent cu tot ce mișcă în domeniu. Restaurarea este, până la urmă, o știință. Trebuie să cunoști inovațiile pe aparatură, soluțiile folosite, tehnicile ș.a.m.d. Un restaurator cu experiență mi-a spus că un tânăr care începe meseria asta trebuie să uite tot ce a învățat până atunci și să o ia de la capăt, asimilând temeinic regulile de bază și continuând să-și aprofundeze cunoștințele în fiecare zi. Asta cred și eu. Trebuie să ai curiozitate și dorința de a fi cel mai bun. Doar așa poți face față în meseria asta. Bineînțeles, ai nevoie și de răbdare și precizie.

Există în portofoliul dumneavoastră o lucrare de care v-ați atașat, în mod deosebit?

Fiecare proiect pe care îl fac înseamnă enorm pentru mine. Mă implic trup și suflet ca lucrurile să iasă perfect. Nu pun accent pe termene scurte de livrare, iar clienții mei știu asta foarte bine. Fiecare etapă are durata sa. Prefer să fac totul ca la carte, astfel încât rezultatul să fie unul pe măsura așteptărilor. Cred că am totuși și o lucrare de suflet. Este vorba de Conacul de la Adunații Copăceni manageriat de Fundația Hospice România. E o clădire foarte frumoasă, cu o istorie deosebită. În prezent, acolo funcționează centrul pentru copii cu boli incurabile. Mă bucur nespus că am putut contribui și eu la materializarea acestui proiect.

Previous Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply