Sufrageria sau zona de living este, in general, camera destinata familiei, un loc in care ne adunam cu totii, la sfarsitul zilei, pentru a ne spune povestile. In ceea ce ma priveste, am visat, de cand ma stiu, un living spatios, cu ferestre uriase, daca se poate si cu priveliste, dar neaparat cu un semineu imens, de piatra. In casele americane, de exemplu, zona de living este un spatiu formal, in care sunt primiti oaspetii. De cele mai multe ori, diningul sau locul pentru servirea mesei se afla intr-o camera alaturata, separata de sufragerie printr-o arcada. In functie de destinatia pe care o dai acestei camere, te poti gandi si la stilul de amenajare. Principiul de la care am plecat intotdeauna este sa te regasesti in tot ceea ce faci. Este un lucru valabil in stilul vestimentar pe care il adopti, in felul in care te comporti in societate si da, chiar si in amenajarea casei. In zona de living, cuvantul de ordine este confortul, asa ca investeste in niste canapele pufoase. Sunt practice si foarte elegante. Opteaza pentru cele cu huse detasabile! Iti va fi mult mai usor sa le intretii. Alege culoarea peretilor, tinand cont de lumina naturala. Daca ai norocul sa te bucuri de ferestre mari, poti apela, cu incredere si la nuante mai inchise. Poti opta si pentru un televizor, daca petreci mai mult timp cu familia in aceasta camera. Am ales si cateva imagini, ca sursa de inspiratie si cateva sugestii, in cazul in care planuiesti sa te apuci de renovari.
Tapet vesel
Stiu, o sa spui ca vremea tapetului s-a dus, dar mie imi place mult cum arata. Opteaza pentru nuante vesele si imprimeuri florale! Vor da o nota de feminintate camerei. Atentie insa la felul in care combini culorile si texturile! Exista riscul sa aglomerezi vizual incaperea. O varianta ar fi sa imblanzesti petele de culoare, cu tonuri neutre de bej.
Oglinzi inramate
Transforma unul din peretii sufrageriei intr-o colectie de oglinzi, de marimi diferite. Iti garantez ca acest detaliu nu va trece neobservat. Ramele cu aspect vintage vor da un plus de eleganta, asa ca da o raita prin targurile de vechituri. E imposibil sa nu gasesti ceva care sa iti placa. Pe langa impactul vizual, oglinzile amplifica mult spatiul si reflecta foarte bine lumina naturala.
Podele de teracota
Practice si elegante, pardoselile rosiatice din teracota sunt foarte des intalnite in casele din Spania sau Italia. Sunt usor de intretinut si au avantajul de o mentine caldura. Asa ca daca te bate gandul sa folosesti un sistem de incalzire prin podea, teracota este o varianta ce merita luata in calcul.
Ferestre uriase
Daca ai norocul sa stai intr-o zona de deal sau de munte, ar fi si pacat sa nu scoti in evidenta peisajul prin ferestre generoase. Poti apela chiar la un perete intreg din sticla. E adevarat ca nu e solutie atunci cand ai vecini in stanga si in dreapta, dar pentru o casa de vacanta, chiar se merita. Ferestrele astea iti dau senzatia ca interiorul si exteriorul se contopesc.
Semineul, piesa de rezistenta
Iti imaginezi o seara friguroasa de toamna, cu toti ai casei adunati in jurul semineului, ascultand trosnetul focului? Semineul este o investitie care face toti banii. Partea buna e ca exista variante de instalare si pentru cei care stau la bloc.
Pereti imbracati in piatra
Multi spun ca piatra folosita in interior da senzatia de raceala. Eu as spune ca dimpotriva. Nimic nu te trimite mai mult cu gandul la vacanta decat un perete imbracat in piatra naturala. Combinat cu cateva piese de mobilier elegante, interiorul capata aerul acela romantic si misterios de castel frantuzesc.
Piese vintage
Stilul vintage este la mare cautare in ultima vreme, asa ca nu ezita sa iti decorezi sufrageria cu piese care inspira nostalgia trecutului. O masa tip consola, undeva in coltul camerei sau un armoir antichizat te vor duce cu gandul la vremurile acelea in care conceptul de rafinament avea o alta insemnatate.
Coltisor pentru lectura
Daca dispui de spatiu suficient, un sezlong este perfect pentru dupa-amiezele in care vrei sa lenevesti cu o carte buna in mana.
Covoare cu personalitate
Cateodata e nevoie de un singur element pentru a schimba radical infatisarea unei camere. Un covor in culori vii sau cu imprimeuri indraznete va aduce la viata o sufragerie monotona.
Fotografii inramate
Cateva fotografii alb negru aliniate pe perete sunt o solutie ingenioasa de amenajare, cu buget redus. Alege imagini care sa te reprezinte si expune-le deasupra canapelei!
No Comments