Fermecătoare casă în stil Tudor în zona rurală a Angliei

N-a fost deloc uşor să-şi vadă visul cu ochii. Cu o săptămână înainte de a-și vinde casa din Londra, în 2008, criza financiară a lovit întreaga planetă. „Nici că se putea un moment mai prost pentru a vinde o casă”, mărturiseşte proprietarul. N-au avut încotro, tranzacţia era deja în curs, aşa că şi-au cumpărat o altă locuinţă, provizorie. Nicio clipă n-au renunţat la visul de a avea o proprietate cu parfum de epocă, fără prea multe camere, dar în care spaţiile să fie deschise. Şi, în plus, să nu fie la mai mult de zece minute distanţă de cea mai apropiată staţie. Cam greu…Din acest motiv şi „vânătoarea” a durat ceva timp. Într-un final, când agentul imobiliar i-a contactat, cei doi soţi nici măcar nu se aflau în ţară. Îngrijoraţi însă că ar putea pierde această ocazie, au decis să cumpere casa după ce o văzuseră doar în fotografii şi câteva planuri.

Părinţii au fost cei care au vizitat primii casa în stil Tudor din Hampshire şi nu au fost încântaţi deloc de ce au găsit. Li se părea că este mult prea întunecată şi că iarna vor fi mari probleme din cauza frigului. Departe de veştile bune pe care le aşteptau, noii proprietari au avut o oarecare strângere de inimă atunci când, întorşi din vacanţă, au păşit pentru prima dată în casa plină de istorie. „Ne-am dorit mult o proprietate de epocă şi ne-a plăcut”, rememorează Jim. Însă greul abia acum începea. Proiectanţii au propus o renovare a clădirii de sus în jos. Lucrările ar fi trebuit să dureze şase săptămâni însă, în cele din urmă, s-au întins pe şase luni.

Privind acum la acest hol luminos, cu grinzile de lemn expuse şi pereţii impecabili, nu te-ai gândi nicio clipă, că la un moment dat proprietarii l-au descris ca pe un „pub vechi și deprimant!”. Asta din cauza grinzilor înnegrite de trecerea timpului. Nici nu e de mirare că unul dintre primele lucruri pe care proprietarii au decis să le facă a fost să trateze și să restaureze lemnul. Fapt ce a scos la iveală date şi semne lăsate de dulgherii care au lucrat acum mai bine de 200 de ani la această casă.

Pentru a crea un spaţiu cât mai deschis, la parter, proprietarii au dat jos din pereţi lasând, astfel, loc unei bucătării spaţioase, cu zonă de luat masa şi living. Ţesăturile şi celelalte elemente decorative, alese înadins să fie în dezacord, crează o senzaţie de frumuseţe şi simplitate rustică. Obiectele moştenite de la părinţi şi bunici, amintiri din alte timpuri, transformă „această casă în acasă”.

O masă vintage fură toate privirile, prin stilul său clasic, în timp ce pernele colorate şi oglinda de epocă oferă luminozitate încăperii. Grinzile expuse de pe tavan dau autenticitate livingului, aducând moștenirea casei în prezent. Canapele de mari dimensiuni și pernele durdulii, împreună cu tavanele scunde și șemineul imens creează o atmosferă caldă.

 

 

În bucătărie, dulapurile shaker şi chiuveta butler sunt ingredientele cheie ale stilului rustic. Jaluzelele în dungi de la fereastră, clasicele borcane de depozitare şi vasele cu ierburi aromatice pe pervaz amplifică viziunea modernă asupra stilului rustic.

Bucătăria deschisă, cu aspectul său sociabil şi funcţional în acelaşi timp, utilizează câteva idei de design interior care par că nu se vor demoda niciodată. Pereţii în nuanţe de gri deschis, plăcile de faianţă subway sau dulapurile shaker sunt deja clasice. Este un contrast izbitor faţă de încăperile întunecoase pe care le-au găsit părinţii proprietarului când au văzut pentru prima dată casa. „Bucătăria este acum inima casei, dar nu fost lucru uşor să refacem acest spaţiu şi să-l transformăm într-o încăpere practică”, spun ei. „Oțelurile folosite în tavan trebuiau să nu afecteze grinzile de lemn. Ziua în care am lucrat la tavane a fost destul de complicată!”.

În capătul scărilor ce duc la etaj – o zonă care altfel ar putea fi considerată spațiu mort- sunt expuse mai multe fotografii alb-negru înrămate în acelaşi tip de cadru.

Obiecte comandate pe Ebay ori adunate de prin târgurile de antichităţi, lucruri moştenite de la părinţi şi bunici, toate îşi au locul lor în casa stil Tudor din Hampshire. „Mobilierul mai vechi dă un aer de epocă. Arată foarte bine mai ales atunci când este combinat cu o lenjerie de pat albă. Stilul tradiţional se potriveşte perfect cu elementele structurale ale casei”, spune proprietarul. Acesta se mândreşte cu faptul că în dormitorul principal lemnul grinzilor ar proveni din cel al unor vechi galioane, celebrele nave cu pânze folosite în trecut de marinari fie la război, fie în comerţul pe apă.

Farmecul acestei proprietăți nu se rezumă însă doar la casă. În grădină există și o frumoasă locuinţă de vară. Este ascunzătoarea ideală mai ales în zilele blânde de toamnă, atunci când natura oferă un adevărat spectacol al culorilor.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply