Pentru Monica Petre, copilăria petrecută la ţară, la bunici, rămâne una dintre cele mai -frumoase perioade ale vieţii. Acele vacanţe de vară, cu miros de libertate şi peisaje de poveste i-au rămas…
Restaurante, hoteluri, pensiuni
-
-
A fost odată ca niciodată, într-un ținut îndepărtat, printre dealuri și pășuni, un sat cu 300 de vaci, 254 de case colorate pastelat și o cetate frumoasă ridicată de sași acum opt…
-
După 20 de ani de carieră în piața de carte, Ciprian a simțit că este timpul pentru o nouă provocare. Un proiect personal, căruia să i se dedice trup și suflet și…
-
În urmă cu câţiva ani, Cosmin a cumpărat o bucată de pământ în Dobrogea, în comuna Corbu, cu gândul de a-şi construi aici o casă de vacanţă pentru perioada verii. A fost…
-
În urmă cu patru ani, Gabriel a hotărât să construiască o casă de vacanță în apropiere de Sibiu. Își dorea de mult un astfel de loc, în care să evadeze la sfârșit…
-
Mai sunt câteva zile până la cel mai aşteptat festival al verii, aşa că am cercetat Airbnb-ul în căutarea unor apartamente sau case drăguţe unde te-ai putea caza în perioada concertelor. Vorbesc,…
-
De la un capăt la altul al țării case tradiționale românești, cu particularitățile lor pentru fiecare regiune, sunt o adevărată comoară culturală, admirate fiind deopotrivă de oamenii de prin părțile locului, dar…
-
Pentru Marius Gruncă “acasă” înseamnă Sibiu, Cetatea Roşie cu case vechi de meşteşugari, cu pasaje şi poduri medievale, cu pieţe largi care amintesc de vremurile când jucau rolul de centru al comunităţii.…
-
Săptămâna trecută am stat de vorbă cu cei de la Tegola pentru a afla care sunt avantajele acoperişurilor din şindrilă bituminoasă. Aşa am dat peste Chalet Hovel, o minunăţie de pensiune agroturistică,…
-
Florin Vale a fost binecuvântat, după cum însuși mărturisește, să se nască într-una dintre cele mai pitorești zone din Europa. Și poate fi vorba de subiectivismul omului atașat de locurile în care…