Oana și Cătălin își amintesc și acum cât de surprinși au fost apropiații să afle că plănuiau să se mute la țară, în apropiere de Sibiu, cu gândul îndrăzneț de a pune pe picioare o afacere în domeniul construcțiilor ecologice. Cei doi renunțau la joburi stabile și bine plătite și puneau la bătaie toate economiile familiei, aruncându-se cu capul înainte într-un domeniu despre care nu știau mare lucru. Credeau însă cu tărie în visul lor, acela de a le propune oamenilor case care să trăiască în același ritm cu ei, care să le asigure maximum de confort, fără cheltuieli exorbitante și care să protejeze, totodată, mediul înconjurător. Spune Oana, parafrazându-l pe Regele Mihai I că ”nu am moștenit pământul, ci l-am împrumutat de la copiii noștri”. Este fraza care definește, de fapt, întregul concept al afacerii, căci casele făcute de firma lor înseamnă, înainte de toate, un stil de viață și o investiție în viitor.
Nebunia a fost să parieze pe un material de construcții prea puțin cunoscut la noi, dar care își dovedește calitățile, de ani buni, pe piața vest-europeană. Stonehemp nu este altceva decât o materie primă obținută prin mixarea de puzderie de cânepă (tulpina plantei) și var hidratat. Amestecul este pulverizat cu o instalație specială pe structura de lemn a casei, formând un înveliș continuu ce constituie pereții exteriori și izolația acoperișului. Materialul este poros și durabil, în același timp și are marele avantaj de a regla umiditatea interioară prin transferul vaporilor de apă prin pereți, fapt ce asigură o umiditate constantă ideală pentru organismul uman: între 40%-60%.
De calitățile cânepei în construcții s-au convins singuri în timpul unui concediu petrecut în Germania. Cătălin care suferă de rinită alergică s-a simțit excelent în casa din stonehemp în care erau cazați, așa că au hotărât să investească într-o locuință asemănătoare pentru familia lor. Oana cunoștea calitățile cânepei, căci are peste 10 ani de experiență în domeniul cultivării și procesării plantei, dar zona de construcții era un teren necunoscut și pentru unul, și pentru celălalt. S-au documentat însă temeinic și au achiziționat ulterior din Franța tehnologia care permite omogenizarea și distribuirea uniformă a amestecului de var și cânepă. De aici a început aventura Stonehemp. În prezent, Oana și Cătălin au două proiecte în derulare în țară și unul în Slovenia și alte două proiecte programate pentru 2019, dar spun că este încă prea devreme pentru a vedea cum este primit produsul lor. Fac însă tot ce le stă în puteri pentru a arăta că poți construi și altfel, că poți trăi frumos și responsabil și că deciziile de azi pot avea un impact pozitiv asupra lumii de mâine.
”Suntem priviți ciudat de mulți oameni din jur. Și probabil pe bună dreptate, într-o oarecare măsură”, mărturisește Oana. ”Noi am lansat un produs nou, pe o piață inexistentă și teoretic lipsită de capacitatea financiară și educația pentru a investi în produse ecologice și sănătate pe termen lung, în condițiile în care nu avem niciunul experiența sau calificarea formală educațională în construcții și, în plus, riscăm financiar totul cu doi copii mici acasă. Sună a nebunie curată, știu. Pe de altă parte, nu este primul proiect de tip start-up în care ma implic și știu că “scuipatul de sânge”, cei primii 7 ani dificili și scepticismul total al celor din jur pot fi premisa unui povești frumoase, atâta timp cât cei care contribuie își pun sufletul și toată energia în ceva care nu este bun doar pentru ei, ci și pentru toți ceilalți care intră în contact cu acest proiect”.
Oana spune că trecerea de la angajat la antreprenor nu a fost deloc una simplă, deși privit din afară, acesta pare scenariul ideal. E dificil să te adaptezi când ai de-a face cu birocrație, instabilitate politică, legislație mereu în schimbare sau lipsă de finanțări pe proiecte inovative. Și dacă mai adaugi doi copii în ecuație, care au nevoie de atenție și timp, lucrurile se complică și mai mult. Oana și Cătălin spun însă că timpul petrecut în familie e o binecuvântare și că parte din motivația lor pentru înființarea acestei afaceri e și faptul că își pot vedea copiii crescând.
”Cred că motivația unui business nou trebuie să fie mult mai mult decât latura financiară sau modele deja existente pe piață care și-au dovedit viabilitatea, la fel cum cel mai puternic motor de la spate este, de multe ori, nevoia și nu siguranța călduță”, spune Oana. ”Avem prieteni și familie care cred în noi și, din fericire, și primii clienți care sunt destul de curajoși să meargă împotriva curentului într-o decizie majoră în viață și anume construcția unui și câteodată singurului “acasă” din viață. În plus, avem o echipă minunată care este alături de noi, oameni care, la rândul lor, au ales să renunțe la job-uri sigure și mai bine plătite pentru a fi alături de noi în această poveste. Suntem mai mulți curajoși care încercăm să schimbăm lumea pentru copiii noștri și să creăm o piață pentru case care trăiesc și protejează mediul înconjurător activ”, explică ea.
Oana și Cătălin speră să termine casa din Sibiel în primăvara lui 2019. Este o locuință de 150 de mp, alcătuită din trei dormitoare, două băi și un spațiu comun care cuprinde living-ul/dining-ul și bucătăria. Casa va fi în stil tradițional, la exterior pentru a se încadra în arhitectura locală, dar interiorul va fi unul contemporan.
”Vom colabora cu Ciprian Șipoș pe partea de design interior. Suntem norocoși să îl avem alături și sperăm să oferim un model pentru amenajarea unei case cu multe obiecte “pre loved” și reinterpretate pentru a întregi conceptul de reducere a consumului și protejare a mediului pe care îl reprezintă materialul stonehemp”, spune Oana.
Ce trebuie să știi, în linii mari, despre casele din cânepă: sunt locuințe benefice organismului uman, fiind construite integral din materiale naturale. Umiditatea constantă garantată de stonehemp înseamnă mai puține probleme de sănătate ale căilor respiratorii, alergii și inhibarea dezvoltării bacteriilor și mucegaiurilor. Vara, pereții folosesc umiditatea absorbită din casă, în special băi și bucătării pentru a răci peretele la exterior, asemeni pielii noastre care transpiră. Iarna, când umiditatea scade la interior, pereții absorb umiditate din atmosferă și o folosesc pentru a restabili echilibrul în interiorul casei. Absorb CO2 din atmosferă, protejând astfel activ mediul înconjurător și curățând aerul. Varul folosit în amestecul pulverizat pe pereți are un PH ridicat și va ține la distanță insectele și rozătoarele.
”Alcalinitatea pereților are un efect antiseptic și antibacterian și la interior”, adaugă Oana. ”Izolează foarte bine și păstrează temperatura constantă vara/ iarna, ajutându-ne să economisim energie. Are inerție termică ridicată și rezistă razelor de soare vara 8-10 ore, astfel încât să poată asigura o temperatură scăzută în mansarde, fără aer condiționat. Iarna radiază căldura stocată în pereți și la o temperatură interioară de 18-19 grade, ‘real feel’ este de 21 grade. Nu arde, ceea ce înseamnă că elimină necesitatea utilizării substanțelor chimice pentru ignifugarea structurii din lemn”.
Prețul unei case la cheie, cu încălzire prin pardoseală și finisaje naturale, variază între 1.000- 1.200 Euro/mp. Mai multe informații despre avantajele caselor stonehemp, găsești pe site-ul www.stonehemp.com sau pe pagina de Facebook.
Te invit să vezi, mai jos, cum se construiește o astfel de casă.
No Comments