Casa de pe deal

Aşezată deasupra unei văi pitoreşti, această casă a fost construită în urmă cu mai bine de 200 de ani. Crestele înzăpezite se văd cel mai bine din baia care a fost amenajată în aşa fel încât să ofere o privelişte de vis, mai ales atunci când se schimbă anotimpurile pe versanții Munților Krkonoce. Însă peisaje care taie respiraţia se văd şi pe ferestrele din camera de zi şi dormitor. Indiferent că este vorba de râul Bobr, de valea ce se cască în jos, de turla bisericii din apropiere sau de ruinele castelului Zamek Wleń. Atmosfera pare desprinsă din pânzele pictorilor romantici. Agăţată pe colinele Wlenia, casa construită în stil prusac acum mai bine de două secole a aparținut unei familii de fermieri.

Între timp însă doi tineri proaspăt căsătoriţi, Asia și Piotr, ea olandeză, el polonez, au decis să cumpere proprietatea, deşi locuiesc în capitala Germaniei, la Berlin. Au dat peste această minunăţie de casă într-o vacanţă. După câteva zile petrecute acasă la Piotr, în oraşul Sopot din Pomerania (nordul Poloniei), au dorit să facă o mică evadare în ţinuturile pitoreşti ale Voievodatului Sileziei Inferioare. Acolo i-au întâlnit pe foştii proprietari ai casei, care tocmai se plângeau de oboseala permanentei navete între Germania şi Polonia. A fost momentul în care cei doi soţi au hotărât să facă un pas înainte şi să cumpere gospodăria.

Asi, cum îi spun prietenii, a fost încântată de livada cu meri şi peri, dar şi de pârâul care şerpuieşte printre pante. Se pare însă că n-a fost suficient şi au amenajat în spatele casei şi o grădină de legume. Cei doi soţi sunt vegetarieni. Au devenit după vacanţa petrecută în India. Aşa se face că vara şi toamna în curtea lor se pregătesc tot felul de delicatețuri bazate pe fructe, legume şi ierburi aromatice. În grădină cultivă diverse soiuri de dovleac, muştar, roşii, ceapă sau cimbru.

Asi este bine cunoscută pentru preparatele din bucătăria indiană, brânza prăjită sau rulourile cu legume. Vara trecută, împreună cu Piotr, au inventat chiar o tinctură naturistă, ce i-a încântat pe localnici.

De altfel, vecinii i-au sprijinit foarte mult şi în reamenajarea gospodăriei. Mateusz Trojanowski, proprietarul casei de oaspeți Polna Zdrój, a fost un bine-cunoscut arhitect al Varșoviei şi le-a întins cu mare drag o mână de ajutor.

El a supravegheat modernizarea interioarelor, i-a sfătuit cu privire la alegerea mobilierului elegant, a lămpilor și accesorilor pe care Asia cu Piotr Tomek le-au adus dintr-o piață de antichităţi din Teplice. Teracota de la vechea sobă a fost refolosită la şemineu, iar cadrul patului în stil Art Nouveau şi noptierele şi-au găsit locul în dormitorul matrimonial.

Chiar dacă sunt deja trei ani de când au cumpărat casa din Wlen, Asia şi Piotr vin aici, cel mai adesea la sfârşit de săptămână, în vacanţe şi de sărbători. Iarna principala atracţie o reprezintă plimbările pe schiuri, iar vara acestea lasă loc bicicletelor. Uneori, conduc 34 de kilometri până la poalele Jakuszycka.

În acest microclimat unic, zăpada persistă din septembrie până la jumătatea lunii mai. La fiecare doi ani aici se organizează concursuri de cross-country. Locurile sunt însă interesante şi prin prisma istoriei lor bogate, Wlen, spre exemplu fiind atestat pentru prima dată în anul 1214, în timpul lui Henric I cel Bărbos, Duce de Silezia la Wrocław din 1201 și Duce de Cracovia cât și Mare Duce al Poloniei din 1232 până la moartea sa.

Werana Country

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply