Cabană încântătoare în Dolomiții italieni

Cinci milioane de euro este prețul corect pentru acest apartament cu patru camere ce ocupă primele două etaje ale unei cabane în faimoasa stațiune italiană Cortina d’Ampezzo din munții Dolomiți. Locuința de 260 de metri pătrați a fost renovată în 2000 și respiră din plin aerul rustic, fiind amenajată în stilul tradițional alpin. Cu multă grijă au fost păstrate grinzile din lemn, cele mai multe salvate dintr-un hambar ridicat în secolul 17.

Fabrika de Case - Cabana traditionala in Dolomiti

La primul etaj, pentru a crea mai mult spațiu, livingul și zona de luat masa au fost unite, fiind eliminat zidul care le separa. Numeroasele scaune și rafturi încorporate în pereții de lemn înseamnă tot atâtea locuri de relaxare, în timp ce lumina discretă scaldă încăperile într-o caldă strălucire.

Fabrika de Case - Cabana traditionala in DolomitiÎncăperea este încălzită de o sobă tradiţională  din ceramică verde, cunoscută cu numele Kachelofen, dar şi de un șemineu cu lemne în apropierea căruia se află o canapea confortabilă.

Fabrika de Case - Cabana traditionala in Dolomitii italieni

Fabrika de Case - Cabana traditionala in DolomitiTema rustică se continuă şi în bucătărie, iar colţişorul rezervat micului dejun este cu adevărat încântător, nu doar datorită materialelor folosite sau culorilor, cât mai ales obiectelor de artizanat ce împânzesc rafturile.

Fabrika de Case - Cabana traditionala in Dolomitii italieni Fabrika de Case - Cabana traditionala in DolomitiCe îmi place la acest apartament este că pur şi simplu emană căldură. De la luminile calde până la lemnul vechi recuperat, de la ramele de fotografii antichizate, până la canapele confortabile,  fiecare detaliu te face să te simţi ca acasă. Pentru a nu ştirbi în vreun fel autenticitatea acestui spaţiu, până şi scara interioară a fost amenajată din lemn recuperat dintr-o construcţie mai veche. Rezultatul este excepţional şi este pus în valoare şi cu ajutorul câtorva corpuri de iluminat clasice.

Fabrika de Case - Cabana traditionala in Dolomitii italieniLa etaj se află cele patru dormitoare care păstrează aspectul rustic însă nu se face niciun fel de compromis în privinţa confortului. Încăperile sunt de dimensiuni diferite şi toate au baie proprie. Două dintre ele au acces la o terasă ce dezvăluie o privelişte de vis. Foarte multă personalitate o dau grinzile solide ce susţin plafonul din lemn.

Fabrika de Case - Cabana traditionala in Dolomiti Cada stilizată în stil clasic este un adevărat răsfăţ. Încadrată în lemn masiv, se transformă în locul perfect de relaxare după o zi petrecută pe pârtiile din jur sau după lungile drumeţii din timpul verii.

Fabrika de Case - Cabana traditionala in Dolomiti

Un alt dormitor, o altă abordare, puţin mai feminină, ce poate fi sesizată în alegerea draperiilor înflorate  sau în pernele de pe scaunele de răchită. Apropo de acestea, cu siguranţă au şi un rol în depozitarea diferitelor obiecte. Interesantă este şi tăblia patului, care dă un plus de culoare încăperii. Şi chiar dacă nu este foarte generoasă din punct de vedere al spaţiului, camera lasă loc şi pentru o mică bibliotecă spre deliciul celor care adoră să se relaxeze cu o carte în mână.

Fabrika de Case - Cabana traditionala in Dolomitii italieni

Acest dormitor este configurat cu paturi twin. Iar terasa oferă o priveliște încântătoare spre Cristallo, unul dintre vârfurile cele mai proeminente care străjuiește Cortina d’Ampezzo.

Fabrika de Case - Cabana traditionala in Dolomiti Există, de asemenea, un apartament de serviciu la parterul clădirii, cu o chicinetă, un pat și o baie. Echipamentele de schi pot fi depozitate într-o cameră separată. Este disponibilă și o parcare subterană la mică distanță de cabană.

O altă vedere la Dolomiți. Lanțul muntos face parte din Alpii de Sud și a fost recunoscut de către UNESCO ca făcând parte din patrimoniul mondial. Jocurile Olimpice de iarnă din 1956 au adus recunoașterea pe scară largă pentru Cortina d’Ampezzo.

Fabrika de Case - Cabana traditionala in Dolomiti

Fabrika de Case - Cabana traditionala in Dolomiti

New York Times

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply