Inițial, eram convinsă că vreau pentru noi o bucătărie albă, în stil clasic. Văzusem o grămadă de fotografii pe Pinterest, cu modele care îmi plăceau și mi se părea atunci (acum vreo trei ani) că într-un apartament de bloc, de 60 de mp, nu poți exagera cu culorile. După dezbateri intense în familie, am ajuns la concluzia că poate ar fi bine să aleg o cromatică diferită, mai ales că folosim bucătăria destul de des. Am rămas pe varianta clasică: un fel de wenge în partea de jos și bej în partea superioară. Nu-mi pare rău, pentru că văd de multe ori urme de degete în jurul mânerelor, chiar și așa, pe culoare închisă. Nu știu, deci, cum aș fi reușit să întrețin mobilierul alb. Bucătăria rămâne camera mea preferată, așa că m-am gândit să îți arăt câteva idei de amenajare care mie îmi plac mult tot. Mereu e loc de schimbări prin casă, iar câteva dintre fotografiile de mai jos mă fac să mă gândesc serios la o mică renovare.
O bucătărie colorată va deveni, fără îndoială, colțul preferat al întregii familii
Bănuiesc că știi deja cum culorile influențează starea noastră de spirit, iar asta nu e valabil doar în cazul garderobei, ci și a pieselor de mobilier sau accesoriilor pe care le folosim când decorăm casa. Putem opta pentru tot felul de nuanțe, în funcție de ce ne dorim de la un anumit spațiu: culori intense și pline de energie sau dimpotrivă, discrete și diafane, care invită la calm și relaxare. Important este să păstrăm echilibrul vizual și să nu amestecăm prea multe culorile. Verdele, de exemplu, este o nuanță care înviorează spațiul și poate căpăta tonuri diferite. Cu cu cât este mai aprins, cu atât mai îndrăzneață pare amenajarea.
Nu e obligatoriu ca tot mobilierul să aibă aceeași nuanță. Atmosfera poate fi înveselită și prin accente de culoare. Alege scaune în tonuri vesele, fronturile dulapurilor, electrocasnice sau textile! Vei remarca imediat diferența.
Personalizează mobilierul!
E destul de greu să găsești, de-a gata, piese de mobilier care să se potrivească la fix în spațiul de care dispui și care să îți satisfacă, pe deplin, nevoile, tocmai de aceea varianta mobilierului realizat pe comandă merită luată serios în calcul. Iubitorii stilului clasic sau tradițional se pot gândi chiar la bucătăriile înzidite. În acest caz, mobilierul este realizat din BCA, cărămidă sau plăci de rigips, la vedere rămânând fronturile confecționate din lemn, pal sau MDF. Sunt bucătării foarte populare în Italia sau Franța. Singurul dezavantaj este că mobilierul rămâne pe același loc pe termen lung, așa că detaliile privind poziționarea chiuvetei și a electrocasnicelor trebuie gândite foarte bine de la început.
Nu neglija detaliile!
Acum, că ai ales stilul mobilierului și cromatica, rămâne să îți îndrepți puțin atenția și asupra detaliilor. Fiecare amănunt merită luat în calcul, de la forma și dimensiunea chiuvetei, până la robinet, frigider, aragaz ș.a.m.d. În bucătăriile country, clasice, farmhouse sau rustice, evident vei avea nevoie de electrocasnice retro care să completeze look-ul.
De exemplu, acele mașini de gătit pe care le vedem adesea în casele englezilor se pliază perfect pe stilurile mai sus menționate. Costurile sunt însă pe măsură, ce-i drept. Un cuptor Aga, căci așa se numește, poate ajunge la câteva mii de euro.
Poți obține rezultate remarcabile și cu bani puțini, ține doar de imaginația ta. Textilele colorate sunt nemaipomenite pentru a scoate din anonimat bucătăria. Agață în cuier câteva prosoape imprimate sau atârnă-le de ușa cuptorului, confecționează singură perdeluțe pentru a îmbrăca fereastra sau pentru masca zona de sub chiuvetă, orice îți trece prin cap. Sunt mici detalii care vor da un aer romantic încăperii. Aici poți experimenta mult pe proiecte DIY, așa că suflecă-ți mânecile și apucă-te de treabă!
Chiar și vasele pot fi folosite în decorarea bucătăriei. Paharele colorate, așezate pe rafturi deschise nu au cum să nu capteze atenția. Nu mai vorbesc de oalele de inox sau cupru, agățate strategic, deasupra mesei, în dreptul plitei sau în dreptul ferestrei. Îți vor da senzația că ești mereu în vacanță, în sudul Franței.
Foto: Pinterest, Unique Home Stays, El Mueble
No Comments