Îmi place ideea de banchetă, așezată în dreptul ferestrei, mai ales acum, în perioada toamnei, când nu prea îți vine să ieși din casă. Nimic nu mi se pare mai odihnitor decât să te cuibărești lângă geam, cu o cană de ceai în mână, admirând peisajul. Trebuie spus din start că genul acest de proiect nu se potrivește oricărui spațiu, iar dacă ne gândim la apartamentele standard de bloc, ideea pare destul de fantezistă. Din punctul meu de vedere, bancheta așezată lângă fereastră este perfectă pentru cei care stau la curte, mai ales când există și un cadru natural pe măsură. Ca lucrurile să iasă perfect, e bine gândești acest colțișor încă din faza de proiecție a casei. Putem crea o astfel de zonă în orice parte a locuinței noastre: în bucătărie, living, hol sau în camera celor mici. Hai să vedem, în continuare, câteva exemple!
Sufrageria sau living-ul, așa cum îl numește toată lumea în ultimii ani, este zona destinată familiei. Aici poți să creezi un colțișor lângă fereastră, cu vedere către grădină. Cu cât este geamul mai mare, cu atât bancheta va fi mai lungă și mai confortabilă. Peretele casei trebuie să fie gros pentru a permite crearea unui pervaz lat pe care să te așezi confortabil. Adaugă o pătură și câteva perne pufoase și îți garantez că nu te vei mișca de acolo cu orele.
Există alternative și în situația în care zidul casei tale are o grosime standard. De exemplu, poți construi un cadru dreptunghiular, puțin ieșit către interior, care să imite pervazul clasic. Este locul ideal pentru lectură, mai ales dacă ai inspirația să adaugi și câteva spoturi care să asigure lumină suficientă după căderea serii.
Cred, însă, că e un proiect ceva mai complicat de pus în practică. În absența unui cadru de acest fel sau a unui pervaz lat, poți să realizezi pe comandă o banchetă pe care să o poziționezi în dreptul geamului. Adaugă și câteva sertare, dacă vrei să obții spațiu de depozitare suplimentar. Cărțile pot sta foarte bine în rafturi deschise, sub banchetă, asta dacă nu ai copii mici prin casă. Rafturile arată interesant și atunci când încadrează complet fereastra.
Căutând surse de inspirație în online pentru acest articol, am văzut foarte des varianta în care bancheta este așezată în dreptul ferestrei, dar și în apropierea unui șemineu. Cred că este soluția mea preferată, mai ales în timpul iernii. Imaginează-ți cum ar fi să stai cuibărit pe banchetă, admirând jocul fulgilor de zăpadă, în timp ce pe fundal se aude sunetul lemnelor trosnind în foc.
Un astfel de loc de relaxare poate fi creat și în dormitor. Nu e obligatoriu să ai un perete întreg de sticlă în fața căruia să construiești bancheta. Orice fereastră cu parapet jos este perfectă pentru a obține acel colțișor romantic la care tânjim cu toții când proiectăm, mai mult sau mai puțin realist, casa visurilor noastre. Ceva mai practică este varianta în care spațiul din jurul ferestrei este utilizat pentru a crea nelipsitele dulapuri. Desigur, nu este o soluție care să arate senzațional, dar se va dovedi extrem de folositoare într-un dormitor micuț.
Ce trebuie să știi despre banchetele așezate în dreptul ferestrei? În primul rând, menționam și la începutul articolului: nu se potrivesc în orice fel de spațiu. În apartamentul obișnuit de bloc, de pildă, principalul impediment este caloriferul. Există, desigur, soluții pentru această problemă. Putem opta pentru radiatoare mai scunde, peste care să așezăm un blat de lemn sau putem confecționa, pe comandă, un corp care să mascheze complet caloriferul. Atenție! Trebuie să luăm în calcul circulația aerului și încălzirea lui, de aceea nu uita să-i ceri tâmplarului să includă grile care să permită o aerisire optimă. Arhitecții recomandă ca bancheta să fie poziționată la o înălțime de 45-50 de cm. Șezutul trebuie să fie și el suficient de lat pentru a fi confortabil.
Îți place ideea de banchetă în dreptul ferestrei? În ce cameră ai crea un astfel de colțișor?
2 Comments
Draga Alina,
Sunt incantatoare aceste solutii pentru relaxare. Fac parte din… calitatea vietii!
Tinand cont de timpul de afara, primele doua poze sunt magice.
Sfaturile prvind acest fel de decorare sunt de mare ajutor.
Calde imbratisari, Mia
Te salut, Mia. Mulțumesc din suflet pentru aprecieri. Mi-e tare drag să te regăsesc pe blog. 🙂