Anca Oprea, AIO Living: ”Designul de interior ține puțin și de psihologie. Trebuie să ajungi să cunoști bine clientul înainte de a-i propune un concept de amenajare”

Anca și-a dat seama destul de devreme că vrea să studieze arhitectură, asta și pentru că a avut norocul să aibă alături oameni care să-i descopere talentul pentru desen și care să o încurajeze să meargă în această direcție. A participat la numeroase olimpiade și concursuri internaționale de profil, iar din liceu a început să se pregătească pentru admiterea la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București. De la profesorul său de meditație a aflat că există posibilitatea să studieze arhitectura de interior și a decis să meargă pe această specializare. Domeniul era pe atunci foarte puțin dezvoltat. Anca face parte din a doua generație de absolvenți ai Facultății de Arhitectură de Interior. A început să lucreze încă din anul doi de facultate și în prezent are propriul studio – AIO Living cu sediul în Craiova. Și-a format o echipă cu care colaborează excelent și alături de care a reușit să finalizeze proiecte extrem de ambițioase. Este îndrăgostită de lumea aceasta a amenajărilor de interior și recunoaște că nu se imaginează făcând ceva diferit.

aio living

Membrii echipei Aio Living

”Probabil că firesc ar fi fost să rămân în București după terminarea facultății, dar am ales să revin acasă pentru că am vrut să fiu aproape de familie, de oamenii care îmi sunt dragi. Oricum, în momentul de față nu mai contează atât de mult biroul fizic. Noi avem proiecte și în afara orașului, corespondăm online cu clienți, cu furnizori, chiar și cu echipele de constructori cu care colaborăm. Nu este obligatoriu să fii zilnic pe șantier pentru ca lucrurile să funcționeze normal. Pe serviciile de proiectare 3D, de pildă, lucrăm foarte bine cu oameni din București. Nu suntem, așadar, legați strict de zona Olteniei”, explică Anca.

Sediul AIO Living se află în centrul Craiovei, peste drum de Teatrul Național ”Marin Sorescu”, într-o casă veche, ferită de ochii trecătorilor. Interiorul este amenajat cu mult bun gust, combinând ingenios stiluri și finisaje din zone diferite. Designerul a adus aici numeroase mostre de la furnizorii cu care colaborează. De altfel, AIO Living și comercializează diverse produse, selectate, de obicei, după participarea la expoziții și târguri internaționale de design interior. Lucrează însă și cu furnizori din România pe care încearcă să-i promoveze în proiectele pe care le semnează. Un exemplu este brandul Mind the Gap, unul dintre cei mai cunoscuți producători de textile și tapet de la noi din țară.

caramida expusa

Imagine din sediul Aio Living, Craiova

”Îmi place să cunosc destul de bine clientul înainte de a veni cu un concept de amenajare. Cred că designul de interior ține mult și de psihologie, mai ales pe segmentul rezidențial. Aici spațiul trebuie nu doar să arate bine, ci mai mai ales să corespundă nevoilor beneficiarului. E important să vezi imaginea de ansamblu și apoi să faci procesul invers, începând cu baza, adică cu partea electrică și cu finisajele. În apartamentele vechi, de exemplu, avem iluminatul clasic cu un corp central, montat în plafon. Spațiul se poate schimba însă radical folosind lumini locale sau de ambient, dar e important să adaptezi instalația electrică de la început. Apreciez că dezvoltatorii, inclusiv cei din zona Olteniei, au înțeles importanța colaborării cu un designer. E un mare avantaj pentru viitorul cumpărător pentru că locuința nu va mai nevoie de schimbări radicale, din acest punct de vedere. Desigur, mai rămân probleme de rezolvat, cum ar fi optimizarea spațiului, atât de importantă mai ales în apartamentele de bloc, dar și aici avem colaborări cu dezvoltatorii și putem oferi soluții adaptate nevoilor fiecărui client”, spune Anca.

În momentul de față, designerul lucrează la mai multe proiecte promițătoare. A început șantierul la o grădiniță din Craiova care va funcționa într-o casă veche, boierească. Recunoaște că inițial nu a vrut să accepte oferta pentru că interiorul avea multe picturi care nu s-ar fi potrivit într-un spațiu destinat copiilor și nici nu ar fi vrut să distrugă trecutul unei clădiri încărcate de istorie. După o discuție cu restauratorul Dan Neamu, a aflat însă că picturile respective nu sunt cele originale, așa că a putut să intervină asupra spațiului, făcându-l mai apropiat de gusturile prichindeilor care o să învețe aici. Totuși, picturile au influențat amenajarea ulterioară a încăperilor grădiniței, fie prin tematica aleasă, fie prin culorile folosite.

Anca a început și o colaborare cu brandul franțuzesc Leroy Merlin. Designerul urmează să supravegheze selecția de produse home & deco destinate pieței din România. Pentru asta a fost nevoită să studieze foarte bine piața, să analizeze tipologia cumpărătorului și să înțeleagă ce stiluri ni se potrivesc. Fondatoarea AIO Living va avea un cuvânt de spus inclusiv asupra colecțiilor de produse  care vor ajunge în România începând cu anul viitor.

Un proiect personal în care Anca a pus foarte mult suflet este și cel legat de renovarea conacului boieresc din Coțofenii din Față, cumpărat anul acesta. Anca intenționează să organizeze aici diverse workshopuri și evenimente. Este hotărâtă să dea o mână de ajutor și comunității. În vară, de exemplu, a participat ca voluntar la lucrările de renovare a școlii din sat și la amenajarea curții grădiniței în cadrul proiectului CoțoKids.

Reabilitarea școlii din Coțofenii din față

”Îmi place să mă implic în tot felul de activități și să încerc să promovez, cât pot de mult, zona Olteniei. Am fost implicați în ambele ediții la Street Delivery Craiova. Anul acesta, toate atelierele, expozițiile și întâlnirile au avut loc pe strada Mihail Kogălniceanu. Am avut o participare foarte bună. Mă bucur că astfel de acțiuni se desfășoară și la noi în oraș”, spune Anca.

În curând, designerul va începe să predea design interior în cadrul cursurilor organizate de DallesGo la Craiova. Te poți înscrie aici dacă ești pasionat de domeniu. De asemenea, îți recomand să urmărești pagina de Facebook AIO Living pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Previous Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply