Se întâmplă, și nu de puține ori, ca piese de mobilier de care ne îndrăgostim iremediabil, văzându-le în diverse postări din mediul online, să se dovedească, în realitate, puțin sau chiar deloc confortabile. Ce facem într-o de situație de acest gen? Mergem până la capăt pentru a recrea look-ul dorit sau încercăm să găsim obiecte care să treacă și testul funcționalității? Noi, femeile, știm foarte bine cum e să te confrunți cu astfel de dileme existențiale. E ca atunci când ai de ales între pantofii stiletto și o pereche de sneakers. În prima situație, te vei simți ca o vedetă de cinema, dar vei avea de suportat durerile de picioare. În cel de-al doilea caz, în schimb, obții confortul, dar cu ceva compromisuri la nivel estetic. Problema este că într-o casă locuiești permanent și cel mai probabil, împreună cu familia, așa că va trebui să ții cont de părerile tuturor înainte de a face schimbări radicale. Hai să vedem împreună cum poți obține un echilibru decent între estetic și funcțional.

Byron Beach Adobe, foto: Jessie Prince
Finisaje și culori
Nu mai e nevoie să enumăr avantajele pereților albi, mai ales într-o locuință de mici dimensiuni. Albul poate servi drept fundal pentru aproape orice stil de amenajare: scadinavă, minimalistă, modernă, vintage, farmhouse, boemă sau eclectică. Este adevărat că orice piesă de mobilier poate deveni una ”statement” în momentul în care pereții sunt neutri, însă avem și câteva minusuri, în special pe partea de întreținere. Știu asta din proprie experiență. De câte ori fac curățenie, e aproape imposibil să nu las o mică urmă pe perete, fie cu peria aspiratorului, fie cu furtunul. Mă gândesc cu emoții cum o să păstrez albul pereților în momentul în care o să apără în peisaj și copiii.

Nouvel Interior. Foto: Alen Cordic for Bjurfors
La fel de greu de întreținut mi se par și finisajele lucioase. Culorile ceva mai închise sunt perfecte pentru a ascunde petele de murdărie sau eventualele zgârieturi. Și tapetul este o soluție pentru protejarea pereților, în funcție de model, dar nu-l poți folosi în toată casa pentru că riscă să devină obositor.

Casă în Australia. Proiect Sisällä de Lauren Li, foto Amorfo

Amenajare alb-negru, West Wing Now
Textile rezistente la uzură
La fel de importante sunt și textilele pe care le folosești în amenajarea casei. Totul, de la covoare, draperii sau cuverturi trebuie ales cu grijă, în funcție de stilul tău de viață. De pildă, dacă ai animale de companie, nu ți-aș recomanda o canapea de piele pentru că nu ar rezista intactă prea mult timp. Pe de altă parte, tapițeria obișnuită adună destul de mult păr, drept urmare trebuie să ții la îndemână aspiratorul sau rola adezivă. În cazul familiilor cu copii, canapelele cu huse detașabile sunt o variantă de luat în calcul. Poți chiar să îndrăznești să mergi pe culori deschise, dacă îți dorești o amenajare diafană, ca în feed-ul de pe Instagram, pentru că experimentele celor mici vor fi remediate cu ajutorul mașinii de spălat. În ceea ce privește covoarele, observ că devin, din ce în ce mai mult, un element opțional. Nu e neapărat un lucru rău, înseamnă că vei avea mai puțin timp de alocat curățeniei.

Three birds renovations – The adults retreat

Foto: Ikea

Foto: Unique Home Stays
Corpuri de iluminat alese greșit
Am mai atins subiectul într-un articol în care menționam greșelile care pot să intervină într-o amenajare făcută pe cont propriu. Vorbesc din nou despre o experiență personală ca să înțelegi mai bine la ce mă refer. În dormitor, am o lustră din ratan în care nu funcționează becuri cu o putere mai mare de 60 w. Recunosc, nici nu m-am uitat la asta în momentul în care am cumpărat-o. Singurul criteriu de selecție a fost designul abajurului. Bineînțeles că lumina din încăpere este anemică rău (așa cum m-au avertizat, de altfel, toți cunoscuții), însă am remediat parțial problema cu o veioză, așezată pe noptieră, la capătul patului. Mai târziu mi-am dat seama că soluția ideală ar fi crearea mai multor zone de interes cu ajutorul corpurilor de iluminat, așa, ca-n filmele americane, dar pentru asta trebuie să adaptezi din timp toată instalația electrică. Astfel, nu mai ești nevoit să te bazezi doar pe lumina centrală într-o încăpere, ci și pe surse complementare de iluminat: aplice de perete, veioze, lampadare, spoturi.

Apartament în Barcelona. Proiect Egue y Seta, foto Victor Hugo

Foto: Homify
Piese incomode mobilier
Cred că cea mai mare dilemă în amenajarea casei este cea referitoare la alegerea pieselor de mobilier, și asta pentru că suntem tentați să mergem mai mult pe designul obiectelor, decât pe gradul de confort pe care acestea ni-l oferă. Cred, însă, că indiferent de stilul de amenajare pe care îl visăm, partea practică a lucrurilor nu trebuie trecută în plan secund. Scaunele, canapeaua sau patul sunt piese de mobilier pe care le folosim timp îndelungat, așa că nu ar trebui să ne rezumăm la aspectul lor în momentul achiziției.

De Rosee SA Architects – The Courtyard House

Stânga: reședință în Londra, foto Remodelista. Dreapta: foto House Doctor
Iarăși, obiectele multifuncționale sunt o variantă de luat în calcul, mai ales dacă dispui de o suprafață locuibilă modestă. Mă refer aici la tabureții care pot fi transformați, la nevoie, în măsuțe de cafea, scaune rabatabile, birouri pliabile pe perete, paturi cu depozitare ș.a.m.d. Sunt obiecte neașteptat de utile în amenajarea casei pentru că te ajută să organizezi sutele de lucruri pe care le aduni, în timp.

Apartament în Spania. Proiect Paula Duarte & De Lucio Reformas. Foto: Fernando Bedon

Apartament în Spania. Micasarevista
Tu cum faci, de obicei, alegerile în amenajarea casei? De ce ții cont, în primul rând? Eu, de exemplu, recunosc că nu reușesc să îmi urmez întotdeauna propriile sfaturi.
No Comments