”Am în minte scenariul perfect pentru o seară petrecută aici: trei iubitori de poker, o comandă de bugers și Netflix & chill”, glumește Irina de la Vizualist, vorbind despre proiectul de pe Ion Câmpineanu pe care l-a finalizat de curând. Apartamentul cu două camere, situat într-un bloc vechi, la etajul trei este, cu siguranță, unic, pentru că reușește să surprindă în amenajare toate contrastele Bucureștiului. Nu mai vorbesc de poziționare și priveliște, căci aici lucrurile sunt cât se poate de clare. Ca să vezi că nu exagerez cu nimic, o să te rog să arunci o privire la fotografia făcută din balconul apartamentului. Nu-i așa că-mi dai dreptate?
Amenajarea a pornit de la o idee a clientului care a încercat să reproducă aici decorul cu accente industriale pe care l-a văzut într-o cameră de hotel în care fusese cazat. A mers, însă, pe mâna Irinei pentru a dezvolta conceptul, insistând asupra câtorva elemente: folosirea de materiale atipice și o cromatică puternică, ușor masculină. Apartamentul este deosebit de funcțional, cu detalii bine gândite, cu toate că a fost renovat, de la bun început, cu scopul de a fi închiriat în regim hotelier. Proprietarul și-a dorit ca cei care aleg să stea la Golden Hour (este numele ales de Irina pentru acest proiect, cu trimitere la accentele aurii folosite în amenajare) să se simtă ca acasă într-un oraș agitat, dar plin de viață.
Fiind vorba de o locuință destinată închirierii, nu s-a insistat prea mult pe soluțiile de depozitare, însă s-au bifat toate criteriile de confort. În dormitorul matrimonial, avem zona de odihnă și un mic spațiu de lucru. Amănuntul care poate nu-ți sare în ochi la prima vedere și care ține mult de de funcționalitate se referă la poziționarea strategică a corpurilor de iluminat, acele aplice de perete așezate în dreptul noptierei și a biroului de lângă fereastră.
Griul intens care predomină în amenajarea dormitorului este domolit prin texturi, imprimeuri și mici pete de culoare. Sunt detalii care fac ca decorul să nu mai pară atât de sobru și masculin.
”Am colaborat foarte bine cu proprietarul apartamentului pe întreaga durată a acestui proiect. A fost un schimb de idei care a dus la un rezultat ce ne-a depășit toate așteptările. În dormitor, atmosfera s-a schimbat complet în momentul în care am început să asociem texturi și imprimeuri jucăușe. Inserțiile din lemn și patul tapițat sunt sugestii ale clientului și fac trimitere la confortul pe care-l ai atunci când ești cazat la hotel. Sentimentul de acasă este dat, cred eu, de căldura texturilor: avem tapetul cu model geomteric, așternutul din bumbac, pernele imprimate cu spate și cheder din catifea premium și draperiile blackout, toate create în atelierul nostru”, spune fondatoarea Vizualist. ”Desigur, accentele de auriu care se regăsesc și în alte părți ale apartamentului completează acest decor urban și modern, specific orașelor mari”.
La nivel de compartimentare, spațiul nu a suferit modificări majore. Ușa de la bucătărie a fost desființată, la fel și cea de la holul intermediar, în ideea de a ușura comunicarea între încăperile apartamentului.
Bucătăria este micuță și bine organizată, cu toate dotările de care ai avea nevoie în viața de zi cu zi. În partea de sus, corpurile clasice sunt înlocuite cu rafturi dreptunghiulare ce lasă la vedere toată vesela, exact ca într-o casă locuită permanent. Imediat alături, ai mesajul manufacturat de Fabrica de litere, un ”good morning” luminos menit să-ți aducă zâmbetul pe buze.
Aceeași firmă este responsabilă și de îndemnul ”Netflix & chill”, pe care l-ai remarcat, cu siguranță, în zona de luat masa. Diningul este delimitat vizual printr-un separator de metal și sticlă și o bibliotecă de inspirație industrială, ambele realizate de Metal Creativ.
Livingul este, probabil, încăperea cu cel mai mare impact vizual din apartamentul de lângă Sala Palatului. Regăsim, din nou, griul intens, accentele de auriu și, în contrast, decorațiunile colorate, alese atent. Vedeta amenajării de aici este, însă, peretele placat cu tablă ruginită, semnat Metal Creativ. Au fost folosite peste 300 de cuie pentru a materializa conceptul.
”Apartamentul îmi este foarte drag pentru că fiecare propunere pe care am avut-o a fost implementată cu succes”, spune Irina. ”Avem bucătăria micuță, utilată și ordonată ca la carte, cu acel GOOD MORNING inscripționat pe perete care te face să te simți acasă. Apoi zona de baie, cu chiuveta din piatră, oglinda de la The Home și obiectele sanitare negre care completează tematica industrială a întregii amenajări. În hol, sunt foarte mândră de cuierul jucăuș în formă de scaune în miniatură și de tabureții rotunzi, cu spațiu de depozitare. În dining și în living, îmi plac mult accentele aurii și texturile catifelate, iar în balcon, atmsofera cozy creată de pernele aruncate pe băncuța de la Jysk. Ador, iarăși, plantele verzi și luminile orașului neobosit care se văd pe geam”.
În completare, mai adaug câteva detalii informative despre apartament – are o suprafață utilă de 43 de mp, cu 3 mp de balcon, iar bugetul alocat renovărilor a fost de 15.000 de euro. Lucrările au durat aproximativ trei luni. Bateriile, chiuveta din piatră și cea pentru bucătărie se găsesc pe site-urile spis.ro și evivo.ro. Finisajele sunt disponibile prin Delta Studio. Corpurile de iluminat și scaunele din dining vin de la Domicilio, în timp ce decorațiunile de interior au fost cumpărate de pe Vivre, Ikea, Zara Home sau The Home.
Deși vorbim de o amenajare atipică, Irina spune că feedback-ul primit până acum de la cei care au văzut apartamentul este de-a dreptul surprinzător. S-au primit cereri de cazare, imediat după publicarea primelor fotografii în mediul online.
No Comments