A restaurat trei case maramureșene și a construit un colț de rai într-un sat din Alba

Un prieten de familie ai cărui părinți locuiau în Glod, județul Alba, le-a povestit de sătucul cu 40 de case, răsfirate pe dealuri împădurite, cu oameni calzi și inimoși, care trăiesc ca acum câteva zeci de ani. Curioși să descopere acest loc de poveste despre care auziseră atâtea lucruri bune, Alin și Dorina au hotărât să accepte invitația prietenului lor și să vadă cum este acest ”colț de rai, în care vii să îți încarci bateriile”. A fost dragoste la prima vedere, căci de cum au zărit peisajele acelea sălbatice și au respirat aerul tare de munte au știut că vor să rămână acolo pentru totdeauna. A urmat o perioadă de planuri, de dezbateri în familie în legătură cu ce s-ar putea face în zonă și, încet-încet, a apărut ideea unei pensiuni care să le aducă suficiente venituri pentru a putea reveni în țară, pentru că Alin lucrează de mai bine de paisprezece ani în străinătate.

”Visul nostru a fost să construim ceva autentic, tradițional. Nici nu ai putea să ridici un bloc de ciment într-o zonă atât de frumoasă. L-ai mânia pe Dumnezeu”, spune bărbatul. ”Am cumpărat trei case de lemn din Maramureș pe care le-am reasamblat pe dealurile acestea, bucată cu bucată, dându-le șansa să își continuie povestea. Îmi aduc aminte cu câtă nedumerire ne-au privit localnicii când au văzut tractorul cu scândurile vechi de stejar aduse din nordul țării. Ne spuneau că ei nu ar pune nici pe foc lemn atât de vechi. Și-au schimbat părerea când au văzut casele pe deal”, povestește Alin.

I-a fost greu să găsească oameni pricepuți care să știe să lucreze cu lemn atât de vechi, pentru că, spune el, în ziua de azi e mai ușor să construiești un kitsch, decât să păstrezi lucrurile făcute de bunicii sau de străbunicii noștri. Din vorbă în vorbă, a dat de Dănuț Hotea, tânărul din Sighetul Marmației care salvează case tradiționale de lemn. Cu el lucrat pentru a construi la Glod locul pe care îl visează de patru ani de zile.

”Dănuț este un om extraordinar, cu o dragoste nemărginită pentru tot ce înseamnă arhitectură autentic românească. A avut zeci de oferte să meargă în străinătate și să construiască astfel de case, dar a refuzat, pentru că vrea să salveze aici ce se mai poate. La fel ne dorim și noi, de aceea am ales să investim aici. Vrem ca oamenii să înceapă să conștientizeze lucrurile minunate pe care le avem în țară și să le aprecieze la adevărata lor valoare”, spune bărbatul.

După patru ani de muncă în care s-a împărțit între șantierul de la Glod și locul de muncă din străinătate, visul lui Alin a căpătat contur. Cele trei căsuțe de stejar, aduse din Maramureș și reasamblate pe dealurile din Alba se pregătesc să găzduiască primii turiști la sfârșitul lunii, de Dragobete. Mai sunt de pus la punct câteva detalii, și investiția va continua, în anii următori, dar lucrurile sunt pe făgașul cel bun.

Fiecare casă are propria poveste. Prima casă a primit numele de ”Primărie”, cea mai veche este prezentată drept ”Casa Muzeu”, iar complexul este întregit de ”Școală”, care chiar asta a fost în trecut, o școală cu două clase dintr-un sat maramureșean. Alin lucrează, în prezent la șură, ”un loc în care oamenii să poată gusta bucate tradiționale, comunicând privindu-se în ochi și nu făcând schimb de like-uri pe Facebook”.

Nu întâmplător casele din Maramureș au rezistat atâția ani, spune bărbatul, explicând că stejarul este mult mai rezistent decât lemnul de fag folosit în gospodăriile din zonă. S-a confruntat și cu reticența oamenilor, care preferă să își vadă casele prăbușite, decât să le vândă. Chiar dacă din exterior, arhitectura a fost păstrată intactă, interiorul a fost modificat, astfel încât să ofere tot confortul turiștilor care se cazează aici.

Podul care era folosit de țărani doar ca spațiu de depozitare a fost compartimentat și transformat în spațiu locuibil.

Casele au grupuri sanitare și toate utilitățile.

De când s-a ocupat de complexul de la Glod, Alin a început să descopere tainele lemnului și a înțeles că arhitectura tradițională ascunde, de fapt, multă iscusință și înțelepciune. O casă de lemn îți asigură confort termic, atât în iernile geroase, cât și în veri cu cod roșu de caniculă, căci lemnul respiră și absoarbe umiditatea, iar dacă este îngrijită cu trebuie, o astfel de casă rezistă câteva zeci de ani.

”Bătrânii știau cum să taie lemnul, cum să îl păstreze, cum să îl pregătească. Lemnul se tăia în ianuarie, pe lună plină și un pe ger cumplit pentru a nu exista sevă în el. Cariile nu mai pătrundeau și lemnul se păstra zeci, sute de ani. De aceea, casele rezistă și astăzi, fără nici un pic de lac pe ele sau alte produse care se vând în magazinele de profil”, spune bărbatul.

Alin speră ca în curând să revină acasă, împreună cu familia și să se bucure de micul colț de rai construit la Glod. Vrea ca cei care îi trec pragul să simtă că vin în vacanță la bunici și nu la o pensiune oarecare. Își dorește, din tot sufletul, ca redescopere bucuria lucrurilor simple și autentice.

Mi-a plăcut mult povestea Dorinei și a lui Alin și mă bucur mult să descopăr oameni cu dragoste pentru trecut care fac eforturi să păstreze lucrurile valoroase lăsate de bunicii noștri. Mai multe fotografii și informații găsești pe pagina lor de Facebook sau pe site-ul www.casaglod.ro. 

Alin și Dorina, acasă, la Glod

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Cristina Aman 19 February 2018 at 13:54

    Foarte frumos material. Mi-am “clatit” ochii cu asa minunătii. Am văzut și pe site-ul lor ca se dedică foarte mult în promovarea zonei respective, nu doar al locatiei in sine. Mă bucur că există oameni care culeg informație și reușesc să o prezinte nealterată, autentică prin dorința de păstra vie tradiția românească. Nici nu știam că există Cheile Glodului, spre rușinea mea!
    Vouă, Fabrika de Case, vă doresc multă inspirație pentru ca noi, cititorii, să avem parte de materiale superbe despre locuri și locuinte minunate!

    • Reply Fabrika de Case 19 February 2018 at 14:08

      Într-adevăr, Cristina! Sunt de apreciat oamenii care se străduiesc să păstreze minunăţiile astea de case. Din păcate, mulţi ajung să le arunce pe foc, fără să îşi dea seama ce comori au. Cred însă că, încet, încet, redescoperim frumuseţea arhitecturii tradiţionale şi, prin oameni ca Alin şi ca Dănuţ Hotea, avem şansa să salvăm măcar o mică parte din trecutul nostru. Sunt convinsă că mai sunt oameni care apreciază farmecul acestor căsuţe.

    Leave a Reply