Un arhitect și o decoratoare au construit o casă cu aer provensal în inima Californiei. Rezultatul este de poveste!

Brook și Steve vorbeau adesea despre cum va arăta viața lor, după ce își vor fi încheiat cariera: ea va face prăjituri cu miros de scorțișoară și va îngriji trandafirii din fața casei, el va avea un mic atelier de pictură și își va petrece timpul, așternând pe pânza din bumbac emoții și vise. Vor avea câteva găini gălăgioase, trei, patru câini care să le înveselească diminețile și, de ce nu, doi ponei cu care să se joace copiii. Își doreau mult să găsească o casă veche, undeva, în suburbiile Los Angeles-ului pe care să o renoveze după gustul lor.

Brook este decorator, iar Steve și-a dedicat o viață întreagă arhitecturii, continuând, cu succes, tradiția familiei sale. Împreună au un magazin de antichități, cu obiecte prețioase aduse din Europa.

Știau că în zonă prețurile caselor sunt foarte ridicate și că cel mai probabil le va fi greu să se încadreze în bugetul disponibil, însă șansa le-a surâs în 2009, când au lucrat împreună la un proiect în Ojai. ”Am descoperit un teren de două hectare, cu stejari bătrâni de sute de ani și o panoramă de vis, chiar la poalele munților Topatopa. Am văzut că proprietatea este de vânzare, așa că am luat legătura cu proprietarul. A fost primul pas către împlinirea visului nostru de-o viață”, își amintește Brook. Nu exista o casă pe care să o restaureze, însă aveau posibilitatea să construiască de la zero, creând spații care să li se potrivească și adăugând detalii care să vorbească despre personalitatea și pasiunile lor. S-au apucat de treabă și într-un an și jumătate de șantier era totul gata. ”Ne-am dorit să arate ca un fel de fermă europeană, însă cu un aer ceva mai modern. Am călătorit mult cu familia în țări precum Belgia sau Franța, de altfel, avem și foarte mulți prieteni acolo, așa că dragostea noastră pentru acele meleaguri se reflectă întru totul în felul în care a fost construită casa”, explică Brook.

Fabrika de Case - Resedinta in stil provensal in Ojai, California

Fabrika de Case - Resedinta in stil provensal in Ojai, CaliforniaFaptul că lucrează de o viață în acest domeniu a contat, bineînțeles, pentru că au știut exact cum să evidențieze fiecare colțișor, cum să creeze legătura între înăuntru și afară, cum să adauge personalitate spațiilor. De la grădinile cu vegetație luxuriantă, până la stejarul bătrân care umbrește fațada, casa pare să dăinuie de veacuri la poalele munţilor cu creste ferăstruite. „Steve a făcut zeci de schiţe până să concretizeze proiectul final. Aveam foarte clar în minte ce ne dorim. Am ştiut cum va arăta casa, încă din 2009, când am văzut terenul pentru prima oară. Îmi amintesc că în acea zi am plecat împreună, decorând imaginar încăperile”, povesteşte Brook.

Fabrika de Case - Resedinta provensala in Ojai, CaliforniaPentru a obţine acel aer nostalgic pe care şi-l doreau, au folosit o mulţime de materiale recuperate, de la uşile vechi din lemn, până la țigla de pe acoperiș. Podele din calcar sau tencuiala faţadei amintesc de romantismul caselor din regiunea Provence. “Nu am căutat neapărat să imităm un stil anume. Prefer micile imperfecţiuni, decât ceva lipsit de personalitate”, spune Steve. Graniţa dintre interior şi exterior este destul de greu de trasat, dar exact asta a fost intenţia proprietarilor: să pună cât mai bine în evidenţă peisajul sălbatic al Californiei. Arbuştii ornamentali, plantaţi în ghivece antichizate din ciment, sunt prezenţi pe terasa casei, dar şi în interior, tocmai pentru a crea acel sentiment de continuitate. Coridorul, cu un perete din sticlă, duce către camerele copiilor, dormitoarele celor trei adolescenți aflându-se într-o aripă separată. “Când lucrezi pentru tine, şi nu pentru un client, ai posibilitatea să experimentezi. Am folosit partea vitrată pentru a avea cât mai multă lumină naturală în hol, dar şi pentru că priveliştea este nemaipomenită”, spune Steve.

Fabrika de Case - Resedinta provensala in California

S-a renunţat la o mulţime de elemente arhitecturale, cum ar fi plintele pentru parchet sau cornişele care delimitează peretele de plafon. A fost decizia lui Brook să păstreze interiorul cât mai simplu, ceva asemănător stilului belgian. În schimb, au optat pentru arcade pentru a da personalitate spaţiilor. La tot pasul, sunt expuse antichităţi adunate cu drag, de-a lungul anilor, din călătoriile în străinătate.

Fabrika de Case - Resedinta provensala in California

Zona de dining este elegantă şi spaţioasă, cu deschidere către grădină. Masa din lemn masiv este aşezată în dreptul şemineului cu două focare şi este locul în care se adună toată lumea la sfârşitul zilei. “Copiii folosesc cel mai mult zona asta când îşi fac temele. Bineînțeles, când avem musafiri, rămânem ore în șir sporovăind în jurul mesei”, spune Brook.

Fabrika de Case - Resedinta provensala in OjaiBucătăria este spaţioasă, caldă şi scăldată mereu de razele soarelui datorită peretelui din sticlă gândit ingenios de Steve. Ideea a fost, din nou, aceea de a conecta cât mai mult interiorul cu exteriorul casei.

Fabrika de Case - Resedinta provensala in CaliforniaClasicele dulapuri au fost înlocuite cu mobilier înzidit, iar fronturile au fost făcute din lemn de stejar. Spaţiul de sub chiuvetă, mascat cu material textil, este un alt detaliu ce întregeşte tabloul provensal.

Fabrika de Case - Resedinta provensala in California

Bătaie mare este pe colţişorul de lângă şemineu unde se serveşte, în fiecare dimineaţă, micul dejun. “Este locul pe care îl ador”, spune Brook. “Iarna este nemaipomenit să te cuibăreşti lângă foc, cu o ceaşcă de ceai alături”. Tocătoarele, cumpărate din diverse târguri de antichităţi, au fost aşezate deasupra şemineului, pe post de decoraţiuni. “Ne-am gândit că sunt prea frumoase să le ascundem în dulap”, zâmbeşte Brook.

Fabrika de Case - Resedinta provensala in California

În zona de living, Steve a venit cu ideea unui panou textil cu motive orientale, pentru a sparge monotonia pereţilor albi. “În mod normal, consideri că un scaun cu un design deosebit sau o canapea ar putea fi centrul de interes într-o încăpere. Dar la fel de bine privirile pot să cadă pe un tablou sau pe o fereastră cu o formă aparte”, explică designerul.

Fabrika de Case - Resedinta provensala in CaliforniaÎncă de când au construit casa, ci doi s-au gândit să aibă birouri separate. Ştiau că nu se vor putea desprinde de toate proiectele lor, aşa că au ales să lucreze de acasă. Biroul lui Steve îmbină armonios rusticul cu modernul, şi fiecare obiect ce se află în acea cameră are o însemnătate aparte. “Sunt lucruri cu valoare sentimentală deosebită, picturi făcute de el, fotografii de familie, diverse decoraţiuni moştenite de generaţii”, spune Brook. “Toate amintesc de faptul că în noi stă puterea de a crea lucruri frumoase”.

Fabrika de Case - Resedinta in California

De cealaltă parte, biroul decoratoarei este conservator, însă cald și cochet. Masa și scaunul sunt cumpărate din magazine de antichități din Franța sau Belgia, iar în spatele ușilor din lemn sunt ascunse diverse dosare și obiecte de papetărie. Partea frumoasă este că poate să admire grădina și adăpostul găinilor în timp ce lucrează la proiectele sale. ”Când construiești o casă, trebuie să te gândești, în primul rând, cum vrei să locuiești în ea”, explică Steve. ”Când am făcut proiectul, intenția a fost ca majoritatea camerelor să aibă deschidere către grădină. Oricum, soția mi-a spus de la început ce vrea de la biroul ei”, mai spune arhitectul.

Fabrika de Case - Resedinta in California

Imediat lângă ușă, așezate dezorodonat pe rafturile înzidite, stau cărți cu coperți roase de timp și cu pagini îngălbenite. În spatele pânzei de bumbac este ascunsă mâncarea pentru cei patru căței.

Fabrika de Case - Resedinta in California

Dormitorul matrimoniul este foarte spațios, cu uși mari, franțuzești ce se deschid larg către terasă. De aici, se poate vedea  soarele alunecând, la apus, în spatele munților. Patul nu mai are tăblie pentru că, spune Brook, ”de multe ori, mai puțin înseamnă mai mult”, însă oglinda retro, cu ramă aurie, atrage atenția asupra zonei respective.

Fabrika de Case - REsedinta in California

Aplicele de perete au fost cumpărate din Veneția, iar rama șemineului a fost sculptată manual în piatră. Paravanul îi este foarte drag lui Brook pentru că este moștenit de la mama sa. Peste tot în casă dai cu ochii de vaze cu flori parfumate și pline de culoare.”Pe fiecare noptieră găsești câte o vază cu trandafiri, liliac, lavandă sau crenguțe înflorite. Este un fel de a aduce natura în interior”, spune designerul. ”Cât despre obiectele folosite în amenajare, am întotdeauna grijă  să respecte cromatica generală. Fiecare detaliu contribuie la realizarea unui tot unitar”, adaugă ea.

Fabrika de Case - Resedinta in stil provensal in Ojai, California

Foarte interesant este blatul din baia matrimonială pe care sunt așezate lavoarele. A fost cândva masa unui postăvar. Corpul de iluminat este improvizat dintr-un clopot de sticlă transparentă, folosit pentru grădină. În dressing nu există dulapuri, ci doar perdele pentru a ascunde hainele agățate pe umeraș. ”Aici ne începem, de obicei, ziua. Pentru că suntem vizitați încă de la prima oră de cățeii noștri le-am făcut loc pentru a sta cu noi în timp ce ne alegem ținutele”, spune Brook.

Fabrika de Case - Resedinta provensala in Ojai, California

Cada vintage este așezată lângă un perete de sticlă ce dă către grădină.

În diminețile de vară, Brook și Steve obișnuiesc să bea cafeaua pe terasa din fața dormitorului matrimonial. Mica pergolă, mascată de plante, transformă acest loc într-o oază de liniște, plină de romantism.

Fabrika de Case - Resedinta provensala in California

Grădina arată spectaculos, chiar dacă familia s-a mărit, între timp, cu vreo 20 de găini, patru câini și doi măgăruși simpatici.

Fabrika de Case - Patina Farm

Brook și Steve se gândesc să facă loc, pe viitor, și câtorva oițe. Există și o seră în care sunt plantate ierburi aromatice. ”Îmi place să știu care este sursa alimentelor pe care le pun pe masă. Multe din lucrurile pe care le gătim vin din grădina noastră”, spune arhitectul.

Fabrika de Case - Resedinta in Ojai, sera

Fabrika de Case - Resedinta in California

Box planter garden with various vegetables in front of large built-in chiecken coop.

Fabrika de Case - Resedinta in Ojai

Fabrika de Case - Resedinta in California

Fabrika de Case - Resedinta provensala in California Iazul este un proiect nefinalizat încă, dar se prefigurează deja a fi locul preferat al familiei.

Fabrika de Case - Resedinta in California

Fabrika de Case - Patina Farm, Ojai

Mie mi-a plăcut mult casa asta și chiar dacă un asemenea proiect presupune un buget pe măsură, cred că sunt câteva lucruri pe care le-am putea aplica și cu bani mai puțini!

Veranda, One Kings Lane

Previous Post Next Post

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply Ulica 8 April 2016 at 14:27

    O casa si un domeniu de vis! Cine poate avea asa ceva, se poate considera norocos. 🙂
    Vederea de la geamurile bucatariei este de milioane!
    Urmaresc de mult timp acest blog… ma face sa visez! 🙂
    Ulica

  • Reply Fabrika de Case 8 April 2016 at 15:19

    Mulțumesc, Ulica. Mă bucur mult să aud asta! 🙂 Îți dau dreptate: bucătăria este superbă. Mi-a plăcut mult cum este gândită întreaga casă, cu geamuri mari și uși care se deschid spre grădină. Și iazul arată nemaipomenit.

  • Reply George 29 July 2016 at 18:20

    Va salut cu respect. Luna viitoare merg in tara,acasa si incerc un proiect,la ambitie,constructia unei casute mici facuta cu cisturi mici ,shic,elegantacu bun gust. Sunt ambitios sa vad ce imi iese cu 15000 euro la rosu. O sa va tin la curent,poate va trimit si un articol cu poze. Ms frumos,aceasta pagina ma inspira mult. Cu respect George.

  • Reply Fabrika de Case 30 July 2016 at 14:43

    Mulțumesc mult pentru aprecieri, George. Multă baftă și așteptăm fotografii când e totul gata! 🙂

  • Leave a Reply