Oameni si locuri

The Wedding House, căsuța perfectă pentru nunți de basm

În 2010, când a făcut nunta, și-a dat seama că organizarea unui astfel de eveniment nu este tocmai o misiune ușoară. Mai ales când ții cu tot dinadinsul ca lucrurile să iasă exact așa cum ai visat. Pentru Alina, nunta a însemnat implicare totală pentru că a vrut să se ocupe personal de toate amănuntele, de la locație, până la alegerea accesoriilor, decoruri, fotograf ș.a.m.d. Multă muncă, dar cu satisfacții imense, după cum însăși recunoaște acum, privind în urmă.

Alina Popa, happy owner la The Wedding House
Alina și soțul său, ilustratorul Ghica Popa

A știut de la început cam cum ar vrea să arate totul: o petrecere restrânsă, undeva, în mijlocul naturii, cu miros de iarbă proaspătă și pomi înfloriți, un loc în care invitații să se simtă complet degajați.

Cel care a venit cu ideea locației a fost chiar tatăl Alinei care a propus ca nunta să aibă loc în casa de vacanță a familiei, la 40 de kilometri de București, în județul Giurgiu.

”La început, am avut unele dubii pentru că însemna să investim destul de mult în reparații. Tata și-a dorit o casă în afara Capitalei pe care să o folosească în weekend-uri sau în concedii. A cumpărat-o acum mai bine de zece ani. Căsuța din Poiana lui Stângă a fost întotdeauna un loc tare drag sufletului meu, așa că nu am avut nimic împotrivă să facem nunta aici. Singura problemă a fost legată de renovarea locului”, povestește Alina.

S-a apucat de treabă și, cu sprijinul familiei, a reușit să dea o înfățișare complet nouă căsuței din Poiană. Au schimbat podelele, tâmplăria din PVC a fost înlocuită cu una clasică din lemn, ușile de interior au fost, la rândul lor, schimbate. Pereții au fost îmbrăcați cu tapet, iar ferestrele au fost încadrate minunat cu obloane azurii, ce amintesc de gospodăriile din Deltă.

De amenajare s-a ocupat Alina, cea care a reușit să dea o amprentă personală fiecărui colțișor al casei, aducând laolaltă elemente country și shabby chic, un pic din farmecul Angliei rurale, dar și din romantismul franțuzesc.

Nunta a fost așa cum o visase, în mijlocul naturii, cu oameni calzi alături, într-un decor de basm. Culmea este însă că, fără să plănuiască, evenimentul avea să marcheze începutul unei noi etape pentru Alina. O vreme a închiriat accesoriile folosite la propria petrecere pentru ca, în timp, să ajungă chiar să organizeze nunți la căsuța din Poiană.

Parcursul a fost o adevărată aventură. În toți acești ani, The Wedding House a găzduit cele mai relaxate petreceri, cu oameni frumoși și creativi, care nu pun preț pe etichete și care apreciază frumusețea simplității.

Foișorul destinat evenimentelor
Loc pentru siestă în după-amiezile de vară
Candelabre ”verzi” le înlocuiesc pe cele clasice

La The Wedding House se organizează nu doar nunți, ci și botezuri sau diverse ședințe foto. Este un loc desprins parcă din povești. Nu numai casa, cu prispa ei umbroasă și obloanele albastre din lemn, ci și pomii din curte, porțiunea de plajă, integrată discret în decor, căsuța din copac sau chioșcul din grădină fac ca totul să pară cu adevărat magic.

Căsuța din copac, cu loc de relaxare pe terasă

Nu mai vorbesc de toate obiectele de decor adunate de Alina de-a lungul timpului: felinare, colivii romantice, coronițe, ghirlande luminoase, cufere. Fiecare accesoriu completează perfect povestea.

Așadar, dacă visezi la o nuntă romantică, în mijlocul naturii, The Wedding House este varianta perfectă. Găsești pe site-ul www.theweddinghouse.ro mai multe informații despre căsuța din Poiana lui Stângă, dar și o mulțime de fotografii frumoase cu evenimente găzduite aici, de-a lungul timpului.

Fotografiile sunt realizate de Deer’s Photography – www.deersphotography.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *