Şi-a construit singur o casă pe structură de lemn în comuna Polovragi

Mulți colegi de serviciu l-au privit cu nedumerire pe Marian când le-a spus că vrea să lase în urmă Capitala, cu străzile ei aglomerate și să se retragă într-o zonă liniștită, undeva, la poalele munților. Nu a ţinut cont de păreile celor din jur şi cum a ieșit la pensie, a făcut tot posibilul să transforme în realitate acest plan. Primul pas şi cel mai dificil a fost alegerea zonei în care să se stabiliească. A vizitat mai multe stațiuni de pe Valea Prahovei, a cerut păreri, în stânga și în dreapta, dar nimic nu părea să se încadreze cu ceea își dorea. ”Am fost la Sinaia, la Bran, la Cheia. Sunt staţiuni foarte frumoase, dar mult prea aglomerate pentru gustul meu”, explică Marian. „Mi-am adus aminte că în tinereţe făcusem câteva expediţii la Peştera Polovragi. Colegul meu de bancă din liceu era de acolo şi insistase să îmi prezinte locurile natale. Am fost plăcut impresionat de frumuseţea naturală a zonei, de apele repezi ale Olteţului, de misterele care învăluie acest colţ al ţării. Am revenit în 2011, împreună cu soţia şi nu am mai plecat”.

Casa a construit-o singur, pe structură din lemn, după modelul american. A ales acest stil de locuinţă pentru că se potrivea destul de bine cu arhitectura tradiţională, specifică regiunii. În plus, costul final a fost mult mai mic decât în cazul unei case din zidărie.

Fabrika de Case - Casuta din LuncaFabrika de Case - Casuta din Lunca„Sunt inginer de profesie, aşa că aveam cunoştinţe de bază în domeniu. Am lucrat 10 ani la Rocar Bucureşti. Casa de la Polovragi am construit-o, aproape în totalitate, de unul singur. Doar la structura de rezistenţă m-a ajutat un coleg, pentru trebuia să lucrez cu piese mai grele. Este un proiect făcut cu mult suflet ”, spune Marian.

Soţia s-a ocupat de amenajarea interiorului, decorând, cu aceeaşi dragoste, fiecare colţişor al casei.

Fabrika de Case - Casuta din Lunca, camera Flori de Nuc

Fabrika de Case - Casuta din LuncaFabrika de Case - Casuta din LuncaFabrika de Case - Casuta din Lunca

Fabrika de Case - Casuta din Lunca, bucatarieTot în grija sa au rămas ghivecele atârnate la streaşină sau florile colorate din grădină.

Fabrika de Case - Casuta din Lunca, prispa„Viaţa la ţară este nemaipomenită. Dimineaţa te trezeşti cu ciripitul păsărilor, inspiri aer proaspăt, te hrăneşti cu alimente naturale, cultivate de tine sau cumpărate de la localnici, cum este şi cazul nostru. Deocmadată, avem doar o livadă în spatele casei. Bineînţeles, intenţionăm să cultivăm legume în propria noastră grădină, dar, înainte, mai sunt lucruri de pus la punct”, spune inginerul.

Fabrika de Case - Casuta din Lunca

Fabrika de Case - Casuta din Lunca, livadaFabrika de Case - Casuta din Lunca, livadaCăsuţa din Luncă este deocamdată locuinţă personală, însă, pe viitor proprietarii vor să o transforme în pensiune. Marian crede foarte mult în potenţialul tutristic al zonei şi este convins că dacă ar fi promovată suficient, această parte a Olteniei ar putea rivaliza chiar cu Bucovina sau Maramureş. „Nu am auzit persoane cărora să nu le placă Polovragiul. Ai nevoie de cel puţin şapte zile pentru a vizita împrejurimile. Mai trebuie investit în infrastrctură, e adevărat, dar locurile sunt de o frumuseţe neasemuită”.

De când s-a mutat aici, Marian şi-a spus că trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a contribui la dezvoltarea comunei. A reuşit să convingă rude şi câţiva prieteni să se stabilească în zonă. Chiar şi un neamţ care ar urma să pună pe picioare, la Polovragi, o fermă ecologică. „Oamenii sunt calzi şi deschişi, iar asta contează foarte mult”, crede inginerul. „Tradiţiile sunt duse mai departe de localnici, cu deosebită mândrie. Cei care au vizitat Polovragiul, au revenit, de fiecare dată. Este păcat să nu profităm de lucrurile pe care le avem”.

Dacă vrei să afli mai multe detalii despre casele construite pe structură de lemn, poţi lua legătura cu ing. Marian Ban la numărul de telefon 0788 385 898. Mai multe fotografii cu Căsuţa din Luncă, dar şi etapele de realizare ale proiectului, le găseşti pe pagina de Facebook. În plus, dacă iubeşti arhitectura tradiţională vei găsi, cu siguranţă, fotografii şi articole pe gustul tău în Case tradiţionale şi Case Rustice, grup pe Facebook, administrat de ing. Marian Ban şi care a ajuns la nu mai puţin de 14.000 de membri.

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Popescu Camelia 5 September 2016 at 12:51

    Casuta din Lunca,o oaza de liniste,culoare si confort intr.un decor mirific cu aer proaspat , miros de fan si flori.Gazdele,oameni minunati cu o inalta tinuta morala.
    Va imbratisez cu drag!

  • Leave a Reply