Satul potughez, ascuns intre bolovanii de piatra

N-au vrut cu niciun chip sa urneasca uriasii bolovani de piatra de pe dealuri, ba chiar si-au asezat satul pe culmea presarata cu blocuri de granit. Timp de sute de ani, zeci de case si-au facut loc, ascunse printre rocile gigant ce parca stau sa se pravaleasca la vale. Monsanto, Portugalia, este locul in care oamenii au decis sa se adapteze ei la ceea ce le ofera mediul si nu invers, fara a interveni, fara a distruge.

Fabrika de Case - Satul portughez pare desprins din povestiCa sa va faceti o idee, bolovanii de piatra sunt pentru multe locuinte si zid, si acoperis, si podea, iar pentru a ajunge in satul aflat la peste 700 de metri altitudine cel mai bun mijloc de transport este…magarul.

Fabrika de Case - Bolovanii care cantaresc 200 de tone servesc drept tavan, pereti sau podeaDincolo de toate, Monsanto nu si-a pierdut aura medievala. La inceput de Ev Mediu, satul a fost cucerit de regele Afonso Henriques, care l-a daruit mai apoi cavalerilor templieri. Acestia sunt cei care au ridicat primul castel, iar Coroana portugheza a incercat sa incurajeze  cresterea populatiei, avand in vedere ca aici se afla un important centru  comercial.

Fabrika de Case - Monsanto are o arhitectura unica in lume

Fabrika de Case - Satul este situat la 2.486 m altitudineIn veacurile urmatoare, satul si-a pierdut treptat din importanta pe care o avea odinioara, iar populatia s-a diminuat treptat. Nu a incetat insa nicio clipa, pana in secolul  al XIX-lea sa fie un punct defensiv inexpugnabil in zona.Revenind in zilele noastre,  aleile inguste sunt strajuite de case sapate in piatra si de gradini verzi. Fabrika de Case - Peisajul pare asemanator cu cel din Stapanul InelelorFabrika de Case - Monsanto, Portugalia, satul construit printre bolovaniMici palate ce poarta blazonul unor familii de vaza din partile locului, cu ornamente arhitecturale in stilul gotic portughez sau casa unde medicul si scriitorul Fernando Namora a trait si a scris romanul “Retalhos da Vida de um Médico” sunt serpuite de strazile abrupte.

Fabrika de Case - Oamenii s-au adaptat conditiilor si au construit case in jurul bolovanilorFabrika de Case - Aproximativ 8.000 de oameni locuiesc in neobisnuita localitateUn alt punct de reper este casa Tour de Lucano, construita  in secol al XIV-lea, o adevarata comoara culturala, ce in semn de apreciere pentru istoria sa a primit, in 1938, trofeul de argint reprezentand un cocos, pentru cel mai autentic sat portughez. Emblematic pentru Monsanto este si castelul cocotat pe varful colinei, ale carui ziduri trainice respira inca grandoare si forta.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply