Restaurante, hoteluri, pensiuni

Pensiune cu aer provensal în Băcâia, satul de basm de pe Cheile Cibului

Sunt 25 de ani de când a descoperit, printr-un prieten, satul Băcâia de pe Cheile Cibului. De atunci, a revenit în fiecare vară, fascinată de peisajul de basm al zonei. Multă vreme, și-a dorit să cumpere aici o casă de vacanță, dar puținele proprietăți care existau în fermecătorul sătuc ajungeau foarte rar să fie scoase la vânzare. Soarta i-a surâs în 2009, când a reușit să cumpere casa morarului din Băcâia, veche de mai bine de un secol. Au urmat ani întregi de muncă, lucrări de consolidare a structurii și decorarea interiorului, dar, anul trecut, Zvetlana a putut să primească primii oaspeți în noua sa pensiune, Casa Pinul. Este o experiență nouă, din care a învățat enorm, dar simte că își trăiește visul, făcând exact ceea ce-i place. Profesional, a trecut prin multe etape: de la economist, la manager sau proprietar de pizzerie în centrul Timișoarei. În turism, e încă la început, însă simte că rolul de gazdă îi vine ca o mănușă.

”Satul l-am descoperit printr-un prieten din Orăștie care avea o căbănuță în zonă. Ani de zile, am venit la sfârșit de săptămână sau în concedii. Vara, eram aproape în fiecare weekend aici, explorând împrejurimile”, își amintește Zvetlana. ”Ne-am dorit mult să cumpărăm o casă în sat, dar abia în 2009 am reușit să găsim o proprietate de vânzare. E aproape de cabana prietenului nostru. De fapt, foștii proprietari sunt ceva rude îndepărtate”.

Prima problemă pe care a întâmpinat-o a fost legată de acte. Majoritatea tranzacțiilor se făceau, în trecut, prin înțelegeri verbale, așa că intrarea în legalitate a fost destul de complexă. Un alt hop a fost accesul către casă. Vechiul drum se surpase, iar pentru a ajunge la destinație, trebuia să traversezi curtea vecinilor. În cele din urmă, Zvetlana a cumpărat o parte din grădina alăturată și a construit o nouă cale de acces.

Casa a avut nevoie de reparații serioase, căci nu fusese locuită de ani de zile. S-au turnat două centuri, sus și jos, colțurile au fost întărite cu beton armat, iar în spate, unde peretele era puțin ondulat, s-a turnat un contrafort pentru a spori rezistența. Mansarda este din lemn, a fost compartimentată în două încăperi și izolată temeinic pentru a asigura tot confortul.

”Pe partea de structură, am lucrat cu o firmă specializată. Siguranța casei este primordială pentru mine, mai ales că vorbim de o construcție veche de 150 de ani. În general, casele din zonă au două încăperi. A noastră are trei camere, dispuse tip vagon.  Este ceva mai mare, a aparținut cândva morarului satului. E construită din piatră de munte, cu ziduri groase de jumătate de metru”, explică Zvetlana.

Interiorul a fost recompartimentat după eliminarea unui perete despărțitor, făcut din pământ și crengi împletite. Finisajele au fost realizate de echipe din zonă după îndelungi căutări. Problema lipsei de meseriași este cât se poate de reală, spune proprietara pensiunii, subliniind importanța  de a fi prezent pe șantier în timpul lucrărilor.

”A fost destul de complicat, a trebuit să jonglez printre vacanțele fiicei mele care era pe atunci la liceu. Mi-am dorit să fiu de față, cât am putut de mult pentru a supraveghea lucrările. Aveam foarte clar în minte cum vreau să arate totul la final, așa că că am considerat că e important să fiu prezentă pe șantier”, spune proprietara. ”Finisajele nu sunt impecabile, dar cred că micile imperfecțiuni se potrivesc cu stilul rustic al pensiunii. Per total, sunt mulțumită de ce a ieșit”.

Amenajarea interiorului a fost, de departe, cea mai frumoasă parte a proiectului pentru Zvetlana, căci e pasionată, de când se știe, de design și obiecte vechi. Ba chiar, crede că ar fi putut să facă o carieră din asta. Pentru Casa Pinul, a adunat ani de zile zeci de lucruri pe care le-a depozitat în garajul din Timișoara. A luat la rând toate târgurile de antichități și site-urile de profil, colecționând piesă cu piesă în căutarea decorului perfect. Amenajarea este un mix de stiluri: rustic, romantic, provensal, o adevărată întorcere în timp, în vremuri în care eleganța și bunul gust chiar însemnau ceva.

Deși se află în centrul satului, casa este destul de izolată deoarece pe trei laturi este flancată de pârâu, munte și pădure. Curtea are o suprafață de 3.000 de mp. Liniștea locului este întreruptă doar de ciripitul păsărilor și de susurul continuu al pârâului ce trece prin fața casei. Cu puțin noroc, poți admira de pe terasă căprioare, veverițe, vulpi și mistreți. Este o zonă fără semnal la telefon, iar internetul funcționează cu dificultăți dar, spune Zvetlana, nimeni nu s-a plâns de micile inconveniente, căci cei care vine aici caută să se deconecteze total de zgomot și agitație.

”Băcâia este situată într-o căldare cu pereții din versanți de munte, fiind cunoscută pentru apele sale minerale carbogazoase. La vreo 5 km, este și o fabrică de îmbuteliere. Cheile Cibului și Cezara sunt produse aici, în zonă. Localitatea are vreo 14 locuitori și trei piscine cu apă mezotermală, cu calități curative pentru boli reumatice și digestive”, spune Zvetlana. ”Sunt și doi italieni care s-au mutat recent în zonă. Sunt rezidenți permanenți ai satului”.

Pensiunea Casa Pinul are o capacitate de cazare de cinci, maxim șase persoane: o cameră are trei locuri, iar cealaltă două, dar se poate adăuga un pat pliant. Pe timpul verii, Zvetlana se ocupă de bucătărie, preparând mâncăruri delicioase cu produse cumpărate de la localnici. În aprilie 2018 a primit primii oaspeți, dar nu a mai plecat de la Băcâia până în toamnă, căci a avut cereri constant.

Rezervările se fac pe Booking sau pe pagina de Facebook a pensiunii. Eu zic că merită să faci o vizită. Locul este minunat, iar povestea lui, pe măsură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *