Peasant Art Craft – pe urmele păstrătorilor de tradiții din satul românesc

Sunt câțiva ani de când cutreieră în lung și în lat satele României, în căutarea păstrătorilor de tradiții autentice, oameni tot mai greu de găsit într-o lume rurală în care multe meșteșuguri au fost complet date uitării sau riscă să dispară pentru totdeauna din lipsă de continuatori în stare să le aprecieze incomensurabila valoare. Lucian și Bianca prezintă prin intermediul proiectului lor Peasant Art Craft crâmpeie din viața țăranului român, așa cum mai este surprinsă doar în opere literare sau reprodusă ocazional în workshop-uri tematice. Este o lume de un farmec inegalabil care riscă să se stingă, din păcate, pe fondul globalizării.

Proiectul nu a fost ceva spontan, ci mai degrabă o înșiruire de întâmplări providențiale care s-au concretizat în această frumoasă aventură de redescoperire a tradițiilor, și în același timp, de sine, căci, spune Bianca, toți acești ani petrecuți pe ulițele satelor românești i-au învățat să aprecieze simplitatea vieții și a lucrurilor făcute cu răbdare și iscusință. Le-au rămas în minte oameni minunați întâlniți pe drum, iar poveștile lor le dau încredere că acest patrimoniu uriaș pe care îl avem poate fi transmis mai departe tinerilor care vin din urmă.

”Totul a început când l-am întâlnit pe Lucian, cel care urma să-mi fie soț. Ținea în sufragerie o ladă de zestre oltenească, veche de vreo 120 de ani, pictată cu chipurile a două fetițe pe fond albastru și multe alte lucruri țărănești, strânse de prin poduri, care îi aminteau de trecut”, povestește Bianca. ”Pasiunea pentru lucruri țărănești i-a fost insuflată încă din vremea copilăriei petrecute în Bucovina, în pofida tendinței, fără precedent, de părăsire a portului popular din perioada postcomunistă. Pozele, singure mărturii ale vremurilor de odinioară, i-au stârnit interesul pentru timpurile străvechi, dorind parcă să trăiască măcar o zi din acele vremuri. A început să strângă tot ce găsea: stative, covete, fusuri și furci de tors, linguri de lemn. Așa l-am cunoscut”.

Bianca își amintește că vacanțele le petreceau întotdeauna în Iaslovăț, satul în care s-au născut părinții lui Lucian. Se bucurau nespus să poată scotoci casele vecinilor în speranța că vor descoperi comori prăfuite. Nimeni nu le înțelegea interesul pentru obiecte pe care mulți le considerau nefolositoare.

”Era o plăcere, deși cu greu te lăsau în pod, de rușine că “e mizerie”. «Da ce vă trebuie vouă vecituri? Le-am azvârlit în parâu». Asta era prin 2010 atitudinea oamenilor vizavi de lucruri care reprezentau identitatea lor. În iarna lui 2011, am găsit peste zece cămăși și fote în podul unei case dărăpănate a unui unchi, unele cusute cu mărgele. Atunci m-am îmbrăcat pentru prima dată într-un costum popular, eu fiind dobrogeancă. Le-am admirat lucrătura, iar bunica, în timp ce mă aranja, ne povestea cum se realizează fiecare detaliu, cum se țese pânza, cum se împodobește cu mărgele și cusături, cum se lucrează dantela de la gât și manșete, stârnindu-ne și mai mult curiozitatea”, spune Bianca.

Povestea iei românești a cunoscut-o, însă, în detaliu la Balul Gospodarului ținut în satul părinților lui Lucian. Un eveniment cu o tradiție de un secol, ce se organizează cu sfințenie an de an în localități rurale din Moldova și Bucovina. Ținuta obligatorie la aceste baluri este costumul popular și fiecare participant se străduiește să îmbrace cu acest prilej cele mai frumoase straie, toate cusute manual și brodate cu deosebită măiestrie.

”Am auzit zvonuri că femeile au început să coasă cămăși odată cu organizarea unor evenimente rurale, precum Balul Gospodarului. Ne-am dorit foarte mult să vedem și noi cum se lucrează aceste minunății. Nu credeam să ajung să văd vreodată cum se țese sau cum se coase o cămașă. Pe vremea aceea, țesutul și cusutul se mai practicau, cel mai probabil, doar la nivel de asociații meșteșugărești, nu însă și în gospodăriile oamenilor. Cam așa a luat naștere Peasant Art Craft, proiectul care promovează arta, meșteșugul și modul de viață al oamenilor din zonele rurale ale României. Așa am început să umblăm prin sate, în căutarea păstrătorilor de meșteșuguri străvechi, majoritatea în vârstă și foarte greu de găsit”, completează Bianca.

În satele din Bucovina, Maramureș și Transilvania, cei doi soți au descoperit oameni simpli și harnici, care au muncit mult la viața lor și n-au obosit să o facă nici la bătrânețe. Oameni care cresc animale, merg la câmp, fac mâncare și stăpânesc bine o meserie. Bianca spune că a fost uimită să vadă cât de bine se țin acești bătrâni și ce memorie sănătoasă au. Din păcate, odată cu ei, dispar și meșteșuguri care erau nelipsite în satele de altădată.

”Anul trecut, în 2017, domnul Popescu Gheorghe, ultimul dogar din frumosul sat bucovinean, Straja, s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani. Făcea barbânțe și untărițe deosebite, fără cusur, lucrate frumos cu cercuri din lemn pe care le fierbea, le îndoia și le îmbina, fără a folosi lipici, clei, cuie sau alte materiale. Erau obiecte de muzeu. Odată cu plecarea lui, s-a stins și acest meșteșug în satul Straja”, spune cu amărăciune Bianca.

Foarte rar mai dai peste astfel de oameni, adaugă ea, și cei care au rămas au deja o vârstă înaintată. Mai trist e că tinerii nu se înghesuie să învețe meseriile înaintașilor lor. Au descoperit însă și excepții frumoase care demonstrează că nu totul e pierdut. Cel mai bun exemplu este Vladimir Andrei, adolescentul din Bârlad care stăpânește impecabil tehnica țesutului, meșteșug învățat de la bunica sa. Întâlnirea cu acest tânăr a fost unul dintre momentele în care și-au dat seama că proiectul lor are cu adevărat însemnătate, și că prin fotografii și texte pot face cunoscută povestea acestor păstrători de tradiții.

Un alt episod de care Bianca și Lucian își amintesc cu drag este întâlnirea cu doamna Elena Lelcu, a cărei casă, spun ei, este demnă de Muzeul Satului. Casa a fost construită acum 150 de ani din lemn acoperit cu lut. Frumos este că toate elemente de îmbinare folosite în trecut au fost păstrate ca atare: cuiele de lemn pentru îmbinarea bârnelor, grinzile în coadă de rândunică. Bianca a fost impresionată de tenacitatea femeii și dorința ei de a-și păstra casa, deși nu își permitea să plătească lucrări de renovare.

”Acoperișul era într-o stare avansată de degradare, iar costurile pentru astfel de reparații sunt uriașe, depășind cu mult posibilitățile financiare ale familiei. Nu de puține ori a primit oferte de vânzare, pe care le-a refuzat, preferând să rămână în casa care îi este foarte dragă, chiar și în ciuda ocărilor consătenilor, care încă nu știu să aprecieze autenticul și frumosul în defavoarea kitsch-ului. Este foarte greu să te confrunți cu mentalitatea colectivă, mai ales în mediul rural, și să rămâi nestrămutat în hotărâre. Din acest motiv, pe doamna Elena am considerat-o o adevărată păstrătoare și îmi doresc să reușească să-și restaureze casa, fiindcă știu că acesta este visul ei”, spune Bianca.

Lucrurile s-au mai schimbat puțin în ultimii ani, odată cu promovarea mai consistentă a tradițiilor și a interesului străinilor pentru România rurală, dar mai avem încă de lucrat la mentalități.

”După anii ’90, oamenii abandonaseră complet portul popular, ba încă se și rușinau cu hainele și obiectele țărănești. Multe fuseseră arse sau strânse de țigani, care umblau prin sate cu căruțele și le adunau”, povestește Bianca, vorbind despre felul în care sătenii se raportau la propriile tradiții, în perioada de început a democrației. ”Oamenii își dădeau parcă toată silința să strice și să înlocuiască tot ce era autentic: cochetele căsuțe țărănești cu construcții din beton, acoperișurile de draniță cu cele de tablă. Era o întrecere între ei. Mergeau la muncă în Italia, apoi veneau, dărâmau și construiau după modelul italian. Așa au făcut. S-au luat unii după alții. Nu cumva să rămână cineva în urmă, că ar fi însemnat că  “e calic”, adică sărac”.

Pe site-ul https://peasantartcraft.com/ găsești numeroase articole și fotografii care surprind crâmpeie din viața rurală autentică, dar și povești ale unor oameni care duc mai departe meșteșuguri transmise din generație în generație. Oameni care merită să fie promovați pentru iscusința lor, dar și pentru tot acest bagaj de cunoștințe pe care avem datoria să îl păstrăm. Bianca și lui Lucian merită toată apreciere pentru proiectul lor, un minunat demers de păstrare a tradițiilor autentice. Aventura lor poate fi urmărită și pe Facebook, Instagram sau Youtube.

Sursă foto: Peasant Art Craft