Calatorii

Destinații de vacanță: sate de poveste

Dacă ești în căutarea unor destinații de vacanță, mai puțin cunoscute de turiști, îți recomand câteva dintre cele mai pitorești sate ale lumii. Sunt localități fermecătoare, din Europa, dar nu numai, cu un cadru natural de excepție și cu povești, pe măsură. Iată un clasament subiectiv al acestor sate.

Burano, cel mai colorat loc din lume

De departe cel mai colorat sat din lume, Burano oferă un adevărat spectacol vizual. Localitatea, aflată pe o micuţă insulă, se află în aceeaşi lagună cu Veneţia, dar impresia pe care o ai, plimbându-te pe străduţele, întortocheate este că te găsești undeva, la tropice. Evident, toate casele din sătucul italian trebuie să respecte un anume model: să fie foarte colorate! Regula a fost instituită în „epoca de aur” a micuţei comunităţi când, spune legenda, un pescar a luat decizia să-şi vopsească în culori strălucitoare casa, astfel încât să o poată observa cu uşurinţă atunci când ieşea în larg, la pescuit. Aşa s-a ajuns, ca astăzi, casele din Burano să nu mai poată fi vopsite decât dacă, în prealabil, este trimisă o scrisoare către guvern.

Fabrika de Case - Cele mai frumoase sate din lume - Burano, ItaliaFabrika de Case - Cele mai frumoase sate din lume - Burano, ItaliaSatul este cunoscut însă şi pentru dantelă. Încă din anul 1400, faima croitoreselor de aici s-a răspândit în întreaga Peninsulă şi chiar marele Leonardo Da Vinci ar fi apelat la atelierele din Burano pentru o ţesătură pe care avea să o folosească pentru altarul Domului din Milano. În zilele noastre, magazinele de dantelă, gelateriile și chioșcurile artizanilor aglomerează până la refuz străzile înguste.

Fabrika de Case - Cele mai frumoase sate din lume - Burano, Italia

Fabrika de Case - Cele mai frumoase sate din lume - Burano, ItaliaSătucele japoneze ce par suspendate în timp

Într-o zonă muntoasă, greu accesibilă, multă vreme izolate de restul lumii, satele Ogimachi, Ainokura şi Suganuma par încremenite în timp. Casele mari, în stil Gassho, cu acoperişuri ascuţite, au fost construite acum sute de ani datorită comerţului cu mătase şi sunt unice în Japonia.

The Beautiful Village of OgimachiFabrika de Case - Sătucele japoneze, suspendate în timpSatele există încă din secolul al XI-lea și fiecare comunitate a dezvoltat de-a lungul timpului un puternic sentiment de apartenenţă la tot ceea ce înseamnă cultura japoneză. Localnicii şi-au adaptat stilul de viaţă şi locuinţele la mediul natural.

Fabrika de Case - Satucele din Japonia ce par suspendate in timpDe altfel, cele trei așezări constituie importante dovezi istorice în sine. Respectând tradiția și obiceiurile de-o viață, oamenii locului s-au luptat pentru păstrarea intactă a caselor Gassho. Chiar dacă acest lucru a presupus eforturi uriaşe pentru menţinerea, spre exemplu, a acoperişurilor în condiţii bune. În plus, acolo unde au fost necesare lucrări de renovare, acestea s-au făcut respectând tehnici tradiţionale, utilizarea materialelor noi fiind controlată riguros. Astfel, casele în stil Gasso își păstrează autenticitatea din perspectiva formei și designului, precum și a materialelor.

Fabrika de Case - Sătucele japoneze, suspendate în timp

Satul cocoțat pe stâncile din Santorini

Străduţe de piatră, case de un alb imaculat, ale căror strălucire este pusă în valoare de turcoazul mării şi acoperişurile albastre. Toate într-o atmosferă perturbată doar de zgomotul valurilor ce lovesc stâncile. Acesta este Oia, unul dintre cele mai pitoreşti sate de pe insula grecească Santorini. Agăţată pe o stâncă, aşezarea oferă o vedere spectaculoasă asupra vulcanului din Palia și Nea Kameni și spre insula Thirassia. Oia este un sat tradițional, cu case fermecătoare ce se înşiră de o parte şi de alta a străzilor înguste. Verandele inundate în fiecare dimineaţă de lumina soarelui şi  bisericile cu acoperiş albastru se regăsesc pe afişele turistice ce au făcut faimoasă insula grecească în întreaga lume.

Fabrika de Case - Satul cocoțat pe stâncile din Santorini

Fabrika de Case - Satul cocoțat pe stâncile din SantoriniFabrika de Case - Satul cocoțat pe stâncile din SantoriniStrăzile sunt împânzite cu taverne şi cafenele, care de care mai ademenitoare.

Fabrika de Case - Satul cocoțat pe stâncile din Santorini Oia a devenit în ultimii ani un magnet pentru artiştii care s-au îndrăgostit de vechea cetate aflată la un moment dat sub stăpânirea veneţiană.  Din acest motiv,  aici au şi apărut mai multe galerii de artă. O atracţie este şi Muzeul Maritim care adăposteşte o mică bibliotecă, dar şi vestigii ce pun în lumină trecutul de navigatori şi pescari al localnicilor. Oia are şi un mic port, Ammoudi, la care se poate ajunge coborând cele 300 de trepte.

Český Krumlov sau  „Mica Praga”

Nu degeaba supranumită „Mica Praga”, Český Krumlov este una dintre cele mai pitoreşti aşezări din Europa. Sătucul din sudul Boemiei face parte din Patrimoniul mondial UNESCO şi este recunoscut datorită castelului impunător ce veghează de secole peste râul Vltava. Fortăreața a fost reconstruită în stil renascentist de arhitecți italieni în secolul al XVI-lea și este, în fapt, un complex format din 40 de clădiri și palate.

Fabrika de Case - Český Krumlov sau „Mica Praga” Fabrika de Case - Český Krumlov sau „Mica Praga”Fabrika de Case - „Mica Praga”Cesky Krumlov are o cultură și o istorie extrem de bogate, iar ca dovadă stau piaţa medievală şi numeroasele clădiri cu arhitectură renascentistă şi barocă. Český Krumlov găzduiește o serie de festivaluri și alte evenimente în fiecare an, inclusiv Festivalul Trandafirilor cu cinci petale (numele este derivat din creasta Rožmberk), care este sărbătorită  atunci când are loc solstițiul de vară, în luna iunie. Zona centrală a orașului devine, pentru câteva zile, un adevărat oraș medieval cu meșteșugari, artiști, muzicieni și localnici îmbrăcați în costume din Evul Mediu. Diverse activități, cum ar fi spectacolele de dans medieval și de teatru popular au loc la castel, în parcuri și pe malul Vltavei.

Fabrika de Case - Český Krumlov sau „Mica Praga”

Juzcar, satul devenit celebru datorită animației ”Ștrumfii”

Micuța localitate Juzcar, din Andalucia (sudul Spaniei), a căpătat o faimă neașteptată după ce 175 de case au fost vopsite, în vara anului 2011, în albastru, devenind ”satul ștrumfilor”. Localnicii au renunțat la tradiționalul alb, acceptând oferta celor de la Sony pentru succesul de box-office „Smurfs 3D”. Apoi, s-au gândit că albastrul nu era chiar așa de rău și au decis să-l păstreze, însă numai după ce s-a organizat un referendum pe această temă. Au fost 141 de voturi ”pentru” și 31 ”împotrivă”.

Fabrika de Case - Juzcar, satul StrumfilorFabrika de Case - Juzcar, satul StrumfilorE drept că mulți au fost influențați și de creșterea considerabilă a numărului de turiști atrași de fenomenul ”Ștrumfii”. Dacă înainte doar 300 veneau, în fiecare an, să le viziteze satul, în doar șase luni, numărul acestora a depășit 80.000. Cei din Juzcar au observat imediat potențialul și au organizat un festival, concursuri de pictură, târguri, toate cu tematica ”Smurfs”. Chiar și biserica și pietrele funerare au devenit albastre. În total s-au folosit 4.000 de litri de vopsea.

Fabrika de Case - Juzcar, satul Strumfilor

Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *