Proiecte

Wildventure.ro – Aventuri în România rurală

Astăzi am descoperit unul dintre cele mai frumoase proiecte turistice apărute recent în online-ul românesc, un proiect care și-a propus să scoată la iveală cele mai frumoase experiențe pe care un turist le poate avea în țara noastră. Sunt multe site-uri și bloguri care au același scop, dar particularitatea wildventure.ro este dată de nișarea strictă pe tradițiile și istoria țării. Este vorba despre acel gen de turism responsabil care sprijină dezvoltarea comunităților din mediul rural, fără a impacta negativ mediul înconjurător.

România are un atu formidabil în fața majorității țărilor europene și nu numai. Este vorba de patrimoniul inestimabil de case tradiționale, case boierești, conace și castele, care ușor, ușor încep să fie readuse la viață, deschizându-și ușile în fața publicului larg, nu doar pentru a fi vizitate, ci și pentru a găzdui turiști din toate colțurile lumii.

Wildventure România descoperă toate aceste comori și le prezintă cititorilor, cărora le ofera și datele de contact ale gazdelor pentru a putea să-și rezerve singuri, simplu și rapid experiențele, fără a mai apela la intermediari. Așadar, indiferent de aventura pe care acest proiect v-o propune, veți avea garanția că nu veți plăti nicio taxă sau comision suplimentar. Echipa care lucreaza deja de luni bune la site-ul wildventure.ro o face în regim de voluntariat, fiind mânați de conștiința trezită în anul de serbare a centenarului românesc.

Cele câteva zeci de minute petrecute pe acest site, ne-au dezvăluit experiențe minunate, despre a căror existență nici că aflasem până în prezent. Pe lângă cazarea în clădirile vechi, de patrimoniu, wildventure.ro vă mai oferă plimbări cu sania trasă de câini husky prin Munții Harghitei, plimbări cu caiacul în zone foarte greu accesibile din Delta Dunării, haiducii călare pe coamele Carpaților, brunch-uri rurale și multe alte aventuri pe care vă lăsăm să le descoperiți singuri. De curând, site-ul a lansat și o sectiune de gastronomie locală, prin intermediul căreia va promova în decursul acestui an (în format video și text) 100 de rețete culinare vechi, gătite la foc de lemne.

Planurile de viitor ale celor de la Wildventure România nu se vor opri la un simplu site. Echipa lucreaza în prezent la dezvoltarea unei platforme complexe de rezervări online, care va fi nișată pe același gen de experiențe, dar va oferi utilizatorilor și partenerilor promovați mai multe facilități. Platforma își va paătra aceeași strategie de necomisionare a tranzacțiilor, oferind cea mai avantajoasă metodă de rezervare de pe piață. Totodată, cei de la Wildventure România afirmă că noua platformă (care va avea o altă denumire) se va adresa publicului la nivel global și va menține aceleași criterii și standarde ridicate asupra partenerilor care își doresc să facă parte din acest proiect.

Dacă vrei să fii la curent cu toate noutățile, dă un like paginii lor de Facebook și un follow pe Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *