Cele mai neobișnuite restaurante din lume

Nu doar mâncărurile gătite de bucătari cu stele Michelin diferențiază restaurante din întreaga lume, ci și experiența pe care acestea le-o oferă clienților care le trec pragul. De ce să nu recunoaștem, când iei cina într-un cub de sticlă, pe fundul oceanului, nu cred că mai contează ce ai în farfurie. Episodul ar fi la fel de interesant și dacă ți s-ar aduce la masă un hamburger semipreparat. E puțin probabil să se întâmple asta însă pentru că oamenii care investesc sume uriașe în restaurante excentrice sunt atenți la fiecare detaliu. Prin urmare, sunt convinsă că și preparatele servite clienților sunt la fel de bine studiate.

M-am gândit să fac o listă cu astfel de locuri care au reușit să își câștige un public fidel nu doar prin arta culinară, ci și prin arhitectură, poziționare și ideea de ”altfel” pe care o propun publicului. Nu am un clasament, ci doar alegeri subiective de restaurante în care mi-ar plăcea să mănânc o dată în viață. (Dacă nu în toate, măcar în unul).

Cafeneaua din Seul, inspirată din benzi desenate

Nu am pretenția să rețin vreodată numele restaurantului – Cafe Yeonnam-dong 239-20, dar ideea de decor este nemaipomenită. Clienții sunt invitați să descopere o lume alb-negru, desprinsă parcă din revistele de benzi desenate. De fapt, designul este inspirat dintr-un show tv cu mare audiență în Coreea de Sud. Personajele principale sunt prinse între două lumi: cea reală și un univers paralel, al imaginilor 2D.

Același concept a dictat și decorul interior din neobișnuita cafenea. Piesele de mobilier par desenate de mână, cu linii negre, pronunțate, ce sugerează diverse detalii. Ai impresia că fiecare obiect este schițat pe hârtie, decupat și așezat apoi cu grijă la locul său. Inclusiv cănile și tacâmurile par decupate de aceeași mână pricepută. Dacă nu ai prilejul să vizitezi cafeneaua în viața reală, o poți face virtual, admirând imaginile postate pe contul lor de Instagram.

Restaurantul scufundat în Marea Nordului

Cum ar fi să adimiri spectacolul vieții subacvatice, în timp ce savurezi, liniștit, cina? Ei bine, ai posibilitatea să trăiești fantastica experiență în Europa, mai exact în sudul Norvegiei. Firma de arhitectură care a reușit să construiască cel mai mare restaurant subacvatic de pe Bătrânul Continent se numește Snøhetta, iar în portofoliul său se mai numără lucrări precum Casa Operei din Oslo sau Muzeul Memorial 11 Septembrie din New York. Din exterior, restaurantul ”Under” pare un bloc gigant de beton, scufundat cu un capăt în Marea Nordului. Aspectul său brut este lăsat așa cu intenție, pentru a le permite algelor să acopere, în timp, întreaga construcție.

Restaurantul este dispus pe trei niveluri, unite printr-o fereastră de acril transparent care îți dă impresia că te afli într-un acvariu uriaș. Arhitecții au reușit totuși să evite sentimentul de claustrofobie pe care l-ai putea avea, aflându-te la câțiva metri sub apă, alegând cu atenție textura, luminile și paleta cromatică a interiorului. Nici un detaliu nu a fost lăsat la voia întâmplării. De exemplu, ceramica a fost făcută pe comandă de un artist local care a folosit nisip de pe fundul Mării Nordului. În afara orelor de program, restaurantul va deveni centru de cercetare marină. Trebuie spus că o cină aici nu e deloc o experiență ieftină, prețul fiind de peste 400 de euro de persoană.

The Rock, Zanzibar

”The Rock” este restaurantul din Oceanul Indian care vine la pachet cu propria insulă. De fapt, cu propria stâncă pe care este cocoțată în mod nefiresc construcția. Ca să ajungi să prinzi o masă aici, trebuie să faci câțiva pași prin apa străvezie a oceanului. În timpul fluxului însă, accesul se face doar cu barca.

Restaurantul este o adevărată bijuterie prin poziționare și priveliștea de vis pe care le-o oferă clienților. Are și o terasă din lemn de unde poți admira nestingherit frumusețea Oceanului Indian. Bineînțeles, preparatele culinare sunt un alt mare plus al restaurantului. Toate specialitățile provin din surse locale. Deseori, îi vezi pe angajați pescuind în jurul stâncii.

 

Cină romantică în interiorul unei peșteri cu vedere la Adriatică

Nu cred că există loc mai romantic pe Terra decât restaurantul Grotta Palazzese din Polignano a Mare (sudul Italiei). Nu doar că ai posibilitatea să iei cina în interiorul unei peșteri, ci poți să te bucuri, totodată, de frumusețea valurilor Adriaticii și de relieful stâncos al zonei. Restaurantul are o istorie de câteva secole, fiind loc de întâlnire pentru elitele țării încă din 1700. Rezervările se fac cu câteva ore înainte, mai ales în plin sezon când întreaga regiune este luată cu asalt de valurile de turiști. Îmbracă-te frumos, pentru că restaurantul are un dress code destul de strict.

Astea sunt alegerile mele, dar mai sunt alte zeci de exemple care ar fi meritat menționate. Poate mai aprofundăm subiectul cândva. Ziceam că aș vrea să bifez măcar unul dintre cele patru restaurante, și cred că aș merge pe varianta Puglia, restaurantul din grotă. Tu ce preferat ai?

 

 

 

 

 

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply